Prima pagină » Alertă meteo portocalie în două regiuni din Italia. Urmează furtuni puternice și vânt violent

Alertă meteo portocalie în două regiuni din Italia. Urmează furtuni puternice și vânt violent

Vremea se va înrăutăți semnificativ în centrul și sudul Italiei, luni, 2 noiembrie, unde sunt prognozate ploi abundente, furtuni și intensificări puternice ale vântului. Departamentul pentru Protecție Civilă din Italia a emis o avertizare meteo de cod portocaliu pentru două regiuni și cod galben pentru alte cinci.
Alertă meteo portocalie în două regiuni din Italia. Urmează furtuni puternice și vânt violent
sursa foto: pexels
Petru Mazilu
02 nov. 2026, 06:56,

Potrivit avertizării autorităților din Italia, Puglia și Basilicata se vor afla luni sub cod portocaliu, în condițiile în care sunt așteptate fenomene meteorologice severe. De asemenea, o avertizare de cod galben a fost emisă pentru toate zonele din Abruzzo, Calabria, Campania, Molise și Sicilia.

Meteorologii avertizează asupra unor precipitații însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice și rafale puternice de vânt.

Un sistem de joasă presiune aduce vremea rea în Italia

Departamentul de Protecție Civilă anunță că deteriorarea vremii este provocată de un sistem de joasă presiune care se deplasează dinspre Balcani către Marea Tireniană. Acesta favorizează instabilitatea atmosferică, în special în regiunile centrale și sudice ale Italiei.

Cele mai ridicate niveluri de alertă au fost stabilite pentru Puglia și Basilicata, unde autoritățile se pregătesc pentru posibile efecte ale fenomenelor meteorologice severe.

În celelalte cinci regiuni din Italia aflate sub cod galben, sunt așteptate ploi și furtuni, iar evoluția fenomenelor este monitorizată de autoritățile competente.

Avertizările sunt valabile pentru luni, 2 noiembrie, iar populația este sfătuită să urmărească informările oficiale și să respecte recomandările serviciilor de Protecție Civilă din Italia.