Să tot poveștești!

Sfârșitul unei meserii într-un mare oraș din Italia: „Lucrurile de astăzi par făcute să nu mai poată fi reparate”

Atelierul din Milano, cunoscut de generații întregi pentru repararea aparatelor electrice și electronice, își închide porțile după 72 de ani de activitate.

Desertul care a făcut celebru un oraș din Italia. 16 zile de festival și surprize inedite

Un desert tradițional italian, preparat din miere, zahăr, albușuri de ou și migdale, va fi sărbătorit timp de 16 zile în orașul Cremona. Festivalul Torrone ajunge la cea de-a 29-a ediție și se va desfășura în perioada 7-22 noiembrie, cu un program care include spectacole, reconstituiri istorice și experimente gastronomice neobișnuite.

Capela din Roma decorată cu oasele a mii de călugări. Ce simbolizează ornamentele din Cripta Capucinilor și de ce nu trebuie confundată cu catacombele din Palermo

În centrul Romei, sub o biserică de pe celebra Via Veneto, se află un loc în care craniile, vertebrele și femururile umane au fost transformate în rozete, arcade, cruci și candelabre. Cripta Capucinilor adăpostește rămășițele a aproximativ 3.700 de persoane și transmite un mesaj despre moarte, credință și trecerea timpului. În ciuda aspectului neobișnuit, nu a fost concepută ca o atracție macabră, ci ca un spațiu de reflecție religioasă.

De ce există o piramidă în mijlocul Romei. Mormântul care trebuia terminat în numai 330 de zile

În apropierea stației de metrou Piramide, printre mașini, tramvaie și clădiri moderne, se ridică una dintre cele mai surprinzătoare construcții ale Romei: o piramidă acoperită cu marmură albă. Nu este o reproducere modernă și nici un monument adus din Egipt, ci mormântul unui magistrat roman numit Caius Cestius, construit cu peste 2.000 de ani în urmă. O inscripție de pe monument arată că lucrarea trebuia terminată în cel mult 330 de zile.

Presa italiană scrie despre un caz incredibil din România. O femeie a folosit un obiect de un milion de euro ca opritor de ușă

Presa italiană scrie despre un caz incredibil din România. Este vorba despre femeia care a folosit o bucată de chihlimbar în valoare de un milion de euro ca opritor de ușă. Obiectul are și valoare științifică fiind păstrat la un muzeu.

A murit Nadia Santini, prima bucătăreasă din Italia care a primit trei stele Michelin. Ce se va întâmpla cu celebrul ei restaurant

Lumea gastronomiei italiene este în doliu după moartea Nadiei Santini, renumita bucătăreasă a restaurantului „Dal Pescatore”, din localitatea Runate, provincia Mantova.

Satul italian care se luptă să nu dispară. Zece copii dau speranță unei comunități lovite de cutremur

Un sat italian cu o istorie de 2.500 de ani încearcă să-și construiască un viitor după cutremurul din 2016. În Belmonte Piceno, din provincia Fermo, unii locuitori investesc în agricultură, alții se întorc acasă după ani de așteptare, iar o mică grădiniță, cu doar zece copii, a devenit un simbol al speranței pentru comunitatea afectată de depopulare.

O femeie de 97 de ani a salvat o viață după moarte. Gestul a fost inspirat de o tragedie

O femeie în vârstă de 97 de ani a salvat o viață chiar și după moarte. Familia sa a decis să-i doneze ficatul, iar organul a fost transplantat cu succes unei alte persoane. Povestea Anninei Sensi, din provincia italiană Pistoia, este cu atât mai emoționantă cu cât decizia rudelor a fost influențată de o tragedie din propria familie.

Un tărâm de poveste lângă Verona. Satul de Crăciun care se deschide în noiembrie și are intrarea gratuită

Unul dintre cele mai spectaculoase sate de Crăciun din Italia își redeschide porțile în luna noiembrie, cu ocazia unei ediții aniversare. Situat în Bussolengo, în apropiere de Verona, Satul de Crăciun Flover îi așteaptă pe vizitatori cu decoruri de basm, mii de ornamente, spectacole tematice, patinoar și întâlniri cu Moș Crăciun. Intrarea este gratuită.

Secretul unui gin italian care păstrează aroma plantelor sălbatice. Metoda neobișnuită folosită de un agronom din Sicilia

Un agronom din Sicilia produce ginuri artizanale folosind plante sălbatice culese din regiune și o tehnică de distilare neobișnuită, care permite păstrarea aromelor naturale ale ingredientelor. Dario Rinaldi a fondat în 2018 microdistileria Nysura, unde produce cantități mici de băuturi spirtoase, punând accent pe calitate și pe specificul florei siciliene.