Nu. Nașterea pe teritoriul Italiei nu oferă automat cetățenia italiană unui copil ai cărui părinți sunt români.
Legea italiană nr. 91/1992 se bazează în deosebi pe principiul ius sanguinis, adică transmiterea cetățeniei prin descendență. Principiul ius soli, prin care cetățenia se acordă în funcție de locul nașterii, este aplicat numai în situații limitate.
Prin urmare, un copil născut la Roma, Milano, Torino sau în orice alt oraș italian nu devine automat cetățean italian doar pentru că nașterea sa a avut loc în această țară.
Nu schimbă situația nici faptul că părinții lucrează legal în Italia, plătesc impozite sau au rezidență de mulți ani.
Regula este explicată de Ministerul Afacerilor Externe italian, care precizează că locul nașterii nu constituie, în sine, un temei suficient pentru dobândirea cetățeniei.
Potrivit articolului 5 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, copilul născut în străinătate dobândește cetățenia română dacă ambii părinți sau cel puțin unul dintre aceștia este cetățean român.
Aceasta înseamnă că un copil născut în Italia din doi părinți români este cetățean român încă de la naștere.
Cetățenia nu trebuie confundată cu documentele de identitate. Faptul că un copil nu are încă un certificat de naștere românesc sau pașaport românesc nu înseamnă că nu are cetățenia română.
Părinții trebuie însă să îndeplinească formalitățile de stare civilă necesare pentru ca nașterea să fie înregistrată și în România.
Nașterea trebuie declarată și înregistrată la autoritățile italiene competente, potrivit procedurilor locale.
După obținerea certificatului italian de naștere, părinții pot solicita transcrierea acestuia în registrele de stare civilă române.
Procedura poate fi realizată prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României sau, în condițiile legii, prin autoritățile de stare civilă competente din România.
Potrivit platformei consulare oficiale eConsulat, cererea poate fi depusă de unul dintre părinți, cu documentele prevăzute pentru situația respectivă.
În general, sunt necesare certificatul de naștere eliberat de autoritățile italiene, actele de identitate și documentele privind starea civilă a părinților, după caz.
Actele de stare civilă eliberate într-un stat membru al Uniunii Europene beneficiază de reguli europene care elimină, în situațiile prevăzute de lege, cerința apostilării.
Informațiile despre procedură și documentele solicitate sunt disponibile pe platforma oficială eConsulat.
Legea italiană prevede o procedură specială pentru persoanele născute pe teritoriul Italiei din părinți străini.
Conform articolului 4 alineatul 2 din Legea nr. 91/1992, un tânăr născut în Italia, care a locuit legal și fără întrerupere în această țară până la majorat, poate dobândi cetățenia italiană printr-o declarație de voință.
Declarația trebuie făcută după împlinirea vârstei de 18 ani și, ca regulă generală, înainte de împlinirea vârstei de 19 ani.
Nu este suficientă simpla naștere în Italia. Trebuie demonstrată îndeplinirea condiției de rezidență pe perioada prevăzută de lege.
Declarația se depune la biroul de stare civilă al primăriei de rezidență, numit Ufficio di Stato Civile.
Este important de înțeles că această procedură nu înseamnă dobândirea automată a cetățeniei în ziua împlinirii celor 18 ani. Tânărul trebuie să își exprime oficial voința de a deveni cetățean italian.
Una dintre cele mai importante prevederi pentru familiile străine este articolul 33 din Decretul-lege nr. 69/2013, aprobat prin Legea nr. 98/2013.
Acesta stabilește că anumite neîndepliniri ale obligațiilor administrative, atunci când sunt imputabile părinților sau instituțiilor publice, nu trebuie puse automat în sarcina tânărului născut în Italia.
De exemplu, dacă există lipsuri în evidențele de rezidență, persoana interesată poate prezenta alte dovezi ale prezenței sale în Italia încă de la naștere.
Printre documentele utile se pot număra:
Aceste dovezi sunt evaluate de autoritățile competente. Regula nu elimină condiția rezidenței continue, ci permite demonstrarea acesteia și prin alte mijloace atunci când evidențele administrative sunt incomplete din motive neimputabile solicitantului.
Legea prevede că autoritățile de stare civilă trebuie să informeze persoanele interesate despre posibilitatea dobândirii cetățeniei în cele șase luni anterioare împlinirii vârstei de 18 ani.
Dacă această comunicare nu este făcută, dreptul de a depune declarația poate fi exercitat și după împlinirea vârstei de 19 ani, în condițiile articolului 33 din legislația adoptată în 2013.
Prin urmare, împlinirea vârstei de 19 ani nu înseamnă în toate cazurile pierderea definitivă a acestei posibilități.
Totuși, tinerii și familiile lor nu ar trebui să amâne procedura bazându-se pe această excepție.
Dacă termenul a fost depășit, iar condițiile pentru folosirea excepției nu sunt îndeplinite, dobândirea cetățeniei poate necesita o altă procedură, cu cerințe diferite.
Da, în anumite situații. De exemplu, dacă unul dintre părinți dobândește cetățenia italiană, copilul minor poate dobândi, la rândul său, cetățenia în condițiile prevăzute de lege.
Regulile depind de situația juridică a părintelui, de relația de filiație și de condițiile de conviețuire și rezidență aplicabile.
Există și cazuri speciale în care cetățenia italiană poate fi dobândită prin naștere pe teritoriul Italiei, de exemplu atunci când părinții sunt necunoscuți, apatrizi sau nu pot transmite copilului cetățenia lor potrivit legislației statului de origine.
Aceste excepții nu se aplică însă, în mod obișnuit, copilului născut în Italia din părinți cetățeni români, deoarece legislația română îi conferă cetățenia prin descendență.
În cazul unui copil născut în Italia care are cel puțin un părinte cetățean italian, situația este diferită de cea a unui copil ai cărui părinți sunt exclusiv români.
Ca regulă generală, copilul dobândește cetățenia italiană prin descendență, potrivit articolului 1 din Legea nr. 91/1992.
Dacă celălalt părinte este cetățean român, copilul dobândește și cetățenia română, potrivit legislației române.
Italia și România permit, în principiu, deținerea mai multor cetățenii.
Este important să nu fie confundată această situație cu modificările legislative italiene introduse în 2025, care au limitat anumite mecanisme de transmitere automată a cetățeniei pentru copiii născuți în străinătate.
Pe lângă declarația de voință făcută după împlinirea vârstei de 18 ani, legislația italiană prevede și posibilitatea acordării cetățeniei prin naturalizare.
Potrivit articolului 9 din Legea nr. 91/1992, o persoană străină născută în Italia poate solicita acordarea cetățeniei după cel puțin trei ani de rezidență legală, dacă îndeplinește și celelalte condiții.
Aceasta este însă o procedură diferită: cetățenia nu se dobândește prin simpla declarație a solicitantului, ci poate fi acordată prin decret, după evaluarea cererii.
În funcție de situație, pot fi verificate condițiile privind veniturile, cunoașterea limbii italiene, antecedentele și celelalte cerințe prevăzute de legislație.
Pentru părinții români, cea mai importantă distincție este între cetățenia copilului și documentele care dovedesc nașterea sau rezidența acestuia.
Un certificat italian de naștere nu este echivalent cu un certificat de cetățenie italiană, iar rezidența în Italia nu înlocuiește procedura de dobândire a cetățeniei.
Este recomandat ca părinții să păstreze documentele școlare, medicale și administrative ale copilului și să verifice înregistrările de rezidență, mai ales dacă familia se mută între localități.
La apropierea vârstei de 18 ani, informațiile trebuie solicitate direct de la primăria italiană de rezidență, pentru a verifica documentele și formalitățile necesare.
Un copil născut și crescut în Italia poate dobândi cetățenia italiană, dar dreptul său depinde de condițiile prevăzute de lege și de respectarea procedurii aplicabile.
Te-ar putea interesa și: Cum îți înscrii copilul la școală în Italia. Actele cerute familiilor din România