Elevii italieni lipsesc și întârzie de trei ori mai mult decât alți copii. Ce arată raportul OECD-PISA
Potrivit raportului OECD-PISA 2025, aproximativ 63% dintre elevii italieni cu vârstă de 15 ani au declarat că au lipsit cel puțin o zi de la școală în cele două săptămâni de dinaintea testului. Media în țările OECD a fost de doar 22%, potrivit Corriere della Sera.
Situația este similară și în cazul orelor pierdute. 43% dintre elevii italieni au spus că au absentat cel puțin de la o oră, față de 24% media OECD. În ceea ce privește întârzierile, însă, datele sunt mai nuanțate: 44% dintre elevii italieni au declarat că au ajuns cel puțin o dată cu întârziere la școală, în timp ce media OECD este de 50%.
Rezultate mai bune la citire decât media OECD
Raportul PISA 2025 a evaluat peste 760.000 de elevi din 91 de țări și economii, reprezentând aproximativ 33 de milioane de adolescenți de 15 ani din întreaga lume. Științele au fost domeniul principal al evaluării, alături de matematică și citire.
În Italia, rezultatele din 2025 au fost, în linii mari, similare celor din 2022. Elevii italieni au obținut rezultate apropiate de media OECD la matematică și științe, în timp ce la citire au fost peste media internațională.
76% dintre elevii italieni au atins cel puțin nivelul minim de competență la citire, comparativ cu 69% media OECD.
La matematică, 69% dintre elevii italieni au atins nivelul minim de competență, față de 65% media OECD. La științe, proporția a fost de 78%, comparativ cu 74% în țările OECD.
Matematica rămâne o problemă
Dincolo de rezultatele actuale, evoluția pe termen lung ridică semne de întrebare. În Italia, rezultatele la matematică au înregistrat scăderi semnificative după 2018. Comparativ cu 2015, ponderea elevilor cu rezultate sub nivelul minim de competență a crescut cu opt puncte procentuale.
În schimb, rezultatele la științe s-au îmbunătățit față de 2018 și au revenit aproximativ la nivelul înregistrat în 2015.
Raportul OECD evidențiază și probleme legate de atmosfera din clase. În Italia, 22% dintre elevi au declarat că nu pot lucra bine în majoritatea sau în toate orele de științe, față de 19% media OECD.
De asemenea, 38% au spus că zgomotul și dezordinea le afectează majoritatea sau toate orele de științe, iar 33% au afirmat că ceilalți colegi nu ascultă ceea ce spune profesorul.
O altă problemă este legată de competențele digitale. La rezolvarea problemelor computaționale, elevii italieni au obținut un scor sub media OECD.
Problema devine cu atât mai importantă într-un moment în care telefoanele inteligente, rețelele sociale și inteligența artificială schimbă modul în care adolescenții învață și se informează.
Raportul PISA 2025 arată, la nivel internațional, o deteriorare importantă a performanțelor la citire și matematică.
OECD avertizează că declinul nu poate fi explicat doar prin pandemia de COVID-19, deoarece în multe țări problemele au început înainte de pandemie.