Ennio Morricone, omul care a făcut dintr-un fluierat muzică de neuitat. Povestea compozitorului italian, la 98 de ani de la naștere

Ennio Morricone s-a născut la Roma, la 10 noiembrie 1928, și a murit tot acolo, la 6 iulie 2020, la vârsta de 91 de ani. La aniversarea a 98 de ani de la nașterea sa, muzica lui continuă să fie cântată în săli de concert, ascultată independent de filme și descoperită de oameni care nu au văzut niciodată westernurile pentru care a devenit celebru.

Un băiat din Roma care a învățat să cânte la trompetă

Tatăl lui Ennio Morricone era trompetist, iar el a început să învețe să cânte la același instrument încă din copilărie. A urmat Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a absolvit specializarea trompetă în 1946. În 1954, și-a încheiat studiile de compoziție, sub îndrumarea profesorului Goffredo Petrassi.

Cariera sa nu a început în cinematografie. A lucrat pentru radio și case de discuri, realizând orchestrații și aranjamente muzicale pentru artiști italieni cunoscuți, printre care Mina, Gino Paoli, unul dintre reprezentanții muzicii italiene de autor, și Edoardo Vianello, celebru pentru hiturile sale din anii 1960.

Printre cântecele la care și-a adus contribuția se numără Se telefonando, interpretat de Mina, Sapore di sale, cântat de Gino Paoli, și Abbronzatissima, succesul lui Edoardo Vianello.

Era o muncă diferită de cea pentru care avea să primească premii internaționale, dar care i-a permis să experimenteze cu instrumentele, vocile și ritmurile. În 1961 a semnat muzica filmului Il federale, regizat de Luciano Salce, considerat începutul oficial al carierei sale de compozitor pentru cinema.

Ce a schimbat întâlnirea cu Sergio Leone

Ennio Morricone și regizorul Sergio Leone se cunoscuseră în școala primară, însă nu fuseseră prieteni apropiați. Au început să colaboreze cu adevărat în 1964, la Per un pugno di dollari (Pentru un pumn de dolari), cu Clint Eastwood în rolul principal.

Westernurile americane erau asociate, în general, cu partituri orchestrale ample, însă Morricone a ales altceva. A combinat trompeta cu chitara electrică, fluieratul, bătăile de clopot, zgomotele de bici și vocile umane folosite ca instrumente.

Alessandro Alessandroni, muzician și colaborator al compozitorului, a realizat celebrul fluierat din Pentru un pumn de dolari. În alte partituri, vocea sopranei Edda Dell’Orso a devenit parte esențială a muzicii, chiar și atunci când nu cânta niciun cuvânt.

Morricone nu încerca să reproducă fidel sunetele Vestului american. Își dorea să creeze o atmosferă care să se potrivească personajelor și poveștii. Uneori, un singur instrument era suficient pentru a sugera un pericol sau pentru a face un personaj recognoscibil.

Colaborarea cu Leone avea și o particularitate: muzica era uneori compusă înainte de începerea filmărilor. Regizorul o asculta pe platou și o folosea pentru a construi ritmul scenelor. Într-un interviu acordat revistei Sight and Sound, Morricone a povestit că pentru A fost odată în Vest muzica fusese scrisă și înregistrată înainte ca Leone să filmeze.

În aceste condiții, coloana sonoră nu era adăugată pur și simplu imaginilor. Uneori, imaginile erau realizate ținând cont de muzică.

De la „Cinema Paradiso” la „Misiunea”: muzica unor filme foarte diferite

Deși westernurile i-au adus faima internațională, ele reprezintă doar o parte a activității sale. Morricone a lucrat cu regizori precum Pier Paolo Pasolini, Bernardo Bertolucci, Giuseppe Tornatore, Brian De Palma și Quentin Tarantino.

În Misiunea (The Mission, 1986), oboiul este instrumentul care conduce una dintre temele cele mai cunoscute. În Cinema Paradiso (1988), filmul lui Giuseppe Tornatore despre copilărie, prietenie și dragostea pentru cinema, muzica are un caracter intim și nostalgic. În A fost odată în America (1984), partitura însoțește povestea unor prietenii și alegerile lor întinse de-a lungul mai multor decenii.

Aceste compoziții sunt foarte diferite de muzica westernurilor, dar ceea ce le leagă este atenția pentru melodie și pentru felul în care un sunet poate deveni asociat cu un personaj sau cu o amintire.

Morricone compunea la masa de lucru, nu neapărat la pian, și scria de mână partiturile. Era riguros în privința instrumentației și considera că alegerea fiecărui instrument face parte din compoziție, nefiind o etapă secundară.

Premiul Oscar a venit când avea 87 de ani

Ennio Morricone fusese nominalizat de mai multe ori la Oscar înainte de a primi, în 2007, un premiu onorific pentru întreaga carieră.

Primul său Oscar competitiv a venit abia în 2016, pentru muzica filmului Cei opt odioși (The Hateful Eight), regizat de Quentin Tarantino. Morricone avea atunci 87 de ani.

Pe scenă, a dedicat premiul soției sale, Maria, alături de care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții adulte. A fost o recunoaștere târzie din partea Academiei Americane de Film, pentru un compozitor a cărui muzică devenise celebră cu mult înainte.

Ce se pregătește în Italia pentru memoria lui Ennio Morricone

În iunie 2026, autoritățile italiene au declarat arhiva lui Ennio Morricone drept patrimoniu de interes istoric deosebit. Colecția păstrează materiale originale care documentează modul în care lucra, experimentele sale muzicale și procesul de realizare a compozițiilor. Arhiva va fi conservată și valorificată de fundația dedicată muzicianului, potrivit Direcției Generale a Arhivelor din Italia.

Tot în această perioadă a fost anunțat concertul We All Love Ennio Morricone, programat pentru 1 decembrie 2026, la Palazzo dello Sport din Roma. Evenimentul reunește artiști și muzicieni care au colaborat cu el și include partituri din Cinema Paradiso, Misiunea, Cel bun, cel rău, cel urât și A fost odată în America.

În 2028, Italia va marca centenarul nașterii compozitorului, iar Parlamentul a început deja pregătirile pentru această aniversare.

Morricone a scris muzică pentru sute de filme, dar unele dintre compozițiile sale sunt astăzi ascultate fără ca cineva să se mai gândească la filmul din care provin. Fluieratul din Cel bun, cel rău, cel urât, oboiul din Misiunea sau tema din Cinema Paradiso pot fi recunoscute în câteva secunde. Pentru un compozitor de muzică de film, aceasta este o realizare rară: melodiile au continuat să aibă o viață proprie, dincolo de imaginile pentru care au fost create.

Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre Ennio Morricone

1. Ennio Morricone nu era mulțumit de muzica pe care o compusese pentru „Pentru un pumn de dolari”

Într-un interviu din 2007, Morricone a mărturisit că Pentru un pumn de dolari (A Fistful of Dollars, 1964) era, în opinia sa, cel mai slab film al lui Leone și cea mai slabă partitură pe care o realizase pentru acesta. O declarație surprinzătoare, având în vedere că filmul le-a adus amândurora recunoașterea internațională.

2. A folosit un pseudonim pentru ca un western italian să pară american

La Pentru un pumn de dolari, numele compozitorului a apărut pe generic drept Dan Savio. Morricone a explicat că producătorii doreau ca filmul să pară o producție americană, motiv pentru care nu putea folosi numele său italian. De-a lungul carierei a utilizat și pseudonimul Leo Nichols.

Cei doi au învățat la aceeași școală din Roma, timp de un an, fără să fie prieteni apropiați. Când Leone l-a vizitat pe compozitor pentru a-i propune colaborarea la Pentru un pumn de dolari, inițial nici măcar nu și-a amintit că se cunoșteau din copilărie. Morricone a fost cel care l-a recunoscut.

În timpul filmărilor pentru A fost odată în America, Sergio Leone punea muzica lui Morricone pe platou, în timp ce actorii își interpretau scenele. Robert De Niro a considerat inițial că muzica îl deranja. Leone a insistat, iar actorul a recunoscut ulterior că aceasta îl ajuta să găsească ritmul și intensitatea interpretării. Morricone a povestit episodul într-un interviu din 2006.

Deși a creat unele dintre cele mai cunoscute melodii din istoria cinematografiei, Morricone obișnuia să scrie muzica direct pe hârtie, la birou. Avea o pregătire solidă în compoziție și orchestrație și nu depindea de pian pentru a-și construi partiturile.

Deși numele lui Ennio Morricone este asociat în special cu westernurile lui Sergio Leone, acestea reprezintă doar o mică parte din cariera sa. Potrivit Fundației Ennio Morricone, compozitorul a semnat muzica pentru aproximativ 450 de filme, dintre care numai 35 erau westernuri. Celelalte partituri au fost create pentru drame, comedii, thrillere, filme istorice și producții de televiziune. Succesul westernurilor a fost atât de mare, încât a ajuns să domine imaginea publică a unui compozitor cu un repertoriu mult mai divers.

Italia continuă să fie unul dintre marile centre ale cinematografiei europene, iar Festivalul de Film de la Veneția rămâne unul dintre cele mai importante evenimente dedicate acestei arte. Ediția din 2026 a adus noi premii și recunoașteri pentru cineaști din întreaga lume.

Află aici, pe larg, cine a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția din 2026 și ce alte producții au fost premiate.