Nu este Grecia, dar oamenii vorbesc o limbă cu rădăcini grecești. Surpriza din sudul Italiei

Regiunea se află în provincia Lecce, în Puglia, și este cunoscută pentru satele sale pitorești, gastronomia tradițională și dansul pizzica, potrivit presei italiene. Dincolo de atracțiile turistice, zona ascunde o moștenire culturală mai puțin cunoscută: o limbă care nu este nici greaca veche, nici greaca modernă, ci o formă distinctă, dezvoltată de-a lungul secolelor.

Griko s-a păstrat în localități precum Castrignano de’ Greci, Sternatia, Soleto, Zollino și Melpignano. În trecut, pentru mulți dintre locuitorii acestor sate, griko era prima limbă învățată în familie. Unii dintre vârstnicii care o mai vorbesc își amintesc că au învățat italiana abia după ce au început școala, în jurul vârstei de nouă sau zece ani.

Un turist străin a observat ceva neașteptat la români: „Sunt prea mândri de țara lor”

Coșmar pentru o profesoară din Italia: Hoții i-au golit casa cât timp era internată în spital

Limba care păstrează legătura dintre Italia și Grecia

Originile limbii griko sunt dezbătute de specialiști. Dezvoltarea sa este legată de prezența comunităților grecești în sudul Italiei, o regiune în care influența elenă datează din perioada Magna Grecia, începând cu secolul al VIII-lea î.Hr.

De-a lungul timpului, greaca a coexistat cu latina și cu alte limbi locale. În Evul Mediu, sosirea unor călugări din Orient a contribuit la consolidarea comunităților grecești din regiune.

Griko a continuat să fie transmisă prin conversațiile cotidiene, poveștile populare, poezie și cântece. Cu toate acestea, utilizarea limbii a scăzut treptat, iar presiunile politice și sociale, inclusiv cele din perioada fascistă, au contribuit la declinul său.

Limba păstrează elemente din greaca veche, greaca bizantină și greaca modernă, dar și cuvinte provenite din latină și din dialectul local din Salento.

Identitatea acestei comunități este surprinsă de poetul Domenico Tondi, cunoscut și sub pseudonimul Mimmi, printr-un vers care evocă legătura istorică dintre cele două popoare: „Suntem greci, dar trăim în Italia de trei mii de ani”.

Preparatele tradiționale, păstrate din generație în generație

Moștenirea culturală a regiunii se regăsește și în gastronomie. Bucătăria locală include preparate transmise de-a lungul generațiilor, multe dintre ele asociate unor sărbători sau unor comunități restrânse.

Printre specialități se numără niște dulciuri în formă de purceluș, asemănătoare celor din zona orașului Napoli, dar și preparate pe bază de legume, cereale și ierburi aromatice.

O specialitate locală este scèblasti, un produs tradițional de panificație pregătit în special în localitatea Zollino și în câteva sate din apropiere. Rețeta include ingrediente precum ceapă, măsline, oregano, capere și dovleac sau dovlecei. Secretul preparatului stă însă în aluat și în modul de preparare, păstrat de brutarii locali.

Tradiții religioase și obiceiuri de Paște

În Salento, sărbătorile religioase sunt însoțite de obiceiuri care reflectă identitatea culturală a comunităților locale.

În unele sate se păstrează tradiția numită Passiuna tù Cristù, dedicată Patimilor lui Iisus. În cadrul acestui ritual, trei cântăreți merg prin gospodăriile din regiune și interpretează pasaje din Evanghelii despre Patimile și Răstignirea lui Hristos.

În Săptămâna Mare sunt pregătite și câteva specialități culinare specifice. Printre acestea se numără cuddura, un preparat dulce în formă de colac, cu un ou în interior, mielul realizat din pastă de migdale și còcule, chifteluțe din cartofi.

Aceste obiceiuri contribuie la păstrarea identității locale și oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi o altă latură a sudului Italiei, dincolo de plaje și de traseele turistice cunoscute.

Pizzica, dansul care a făcut celebră regiunea

Salento este cunoscut și pentru pizzica, un dans tradițional devenit simbol al regiunii. Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate acestuia este Festivalul Taranta, organizat anual în Melpignano, care atrage numeroși spectatori.

Turiștii pot descoperi tradițiile locale și în alte sate, precum Castrignano, Aradeo și Galatina, unde dansul continuă să facă parte din viața culturală a comunităților.

Pizzica are legături istorice cu tarantismul, un fenomen cultural în cadrul căruia muzica și dansul erau considerate mijloace de vindecare pentru persoanele despre care se credea că fuseseră afectate de mușcătura tarantulei.