O navă celebră s-a întors acasă. Velierul Vespucci a fost primit de mii de italieni

Publicat: 14 09. 2026, 08:08

Velierul italian Amerigo Vespucci a revenit în Italia după aproape patru luni de călătorie peste ocean și în jurul Americii de Nord. Nava a ajuns la Cagliari, unde aproximativ 10.000 de oameni sunt așteptați să o viziteze până pe 15 septembrie, potrivit Ansa.

Amerigo Vespucci a revenit în apele Italiei după Campania din America de Nord, începută pe 9 mai, la Genova. Nava a ajuns la Cagliari după ce a traversat Oceanul Atlantic și a făcut escale în Statele Unite ale Americii și Canada.

Velierul a acostat la cheiul Ichnusa din portul Cagliari, unde a fost întâmpinat de mii de vizitatori.

„Suntem, bineînțeles, fericiți de felul în care s-a desfășurat campania din America de Nord și că ne-am întors din nou acasă, printre italieni”, a declarat comandantul navei, căpitanul Nicasio Falica.

Echipajul navei este format din aproximativ 220 de militari, iar în timpul verii acestora li se alătură aproximativ 150 de elevi.

Velierul a traversarat Atlanticul în aproape o lună

Una dintre cele mai spectaculoase etape ale călătoriei a fost traversarea Atlanticului, de la Tenerife, ultima escală europeană din Insulele Canare, până în SUA.

Drumul a durat 29 de zile și reprezintă cea mai lungă traversare cu vele din istoria navei Amerigo Vespucci.

„Am vrut să facem traversarea cu vele, pentru că acesta este modul în care a fost concepută nava”, a explicat comandantul.

Echipajul a fost nevoit să-și prelungească traseul pentru a găsi alizeele. Dacă ruta inițială era de aproximativ 3.000 de mile marine, aceasta a ajuns la circa 4.000 de mile marine. Strategia a dat însă rezultate: nava a traversat Atlanticul folosind velele și a ajuns în Statele Unite cu o zi mai devreme decât era prevăzut.

Velierul a făcut escale în SUA și Canada

În timpul turneului nord-american, Amerigo Vespucci a făcut trei escale în Statele Unite, în porturile Baltimore, New York și Boston. Pe 4 iulie, nava a participat la o paradă navală organizată pe râul Hudson, în apropierea Statuii Libertății, cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a independenței Statelor Unite.

Ulterior, velierul a ajuns în Canada, unde a participat la Rendez-vous naval de Québec, alături de alte nave.

Velierul continuă turneul în Italia

Revenirea la Cagliari nu marchează însă finalul călătoriei. Amerigo Vespucci va continua Turneul Mondial 2026 prin mai multe porturi italiene.

Nava va ajunge la Castellammare di Stabia, portul în care a fost construită, în perioada 17–19 septembrie, apoi la Veneția, între 2 și 7 octombrie. Velierul va face o escală și la Napoli, în cadrul etapelor preliminare ale competiției America’s Cup.

Turneul se va încheia în luna octombrie, la Trieste, cu ocazia celebrei regate Barcolana.