Incidentul s-a produs în jurul orei 10.30. Potrivit martorilor, un tânăr a trecut de gardul care împrejmuia șantierul și a intrat în zona în care se desfășurau lucrările. La scurt timp, acesta ar fi detonat o petardă, potrivit RomaToday.
Explozia a fost puternică și i-a speriat pe oamenii aflați în apropiere. Flăcările și zgomotul puternic au fost urmate de proiectarea unor resturi, care au ajuns la mică distanță de stația în care se aflau pasagerii. Oamenii au crezut că este vorba despre un incident industrial.
După explozie, martorii le-au oferit polițiștilor o descriere a persoanei care a provocat incidentul. Agenții au început imediat verificările în zona din apropierea șantierului.
Suspectul a fost găsit la mică distanță de locul exploziei. Este vorba despre un cetățean tunisian în vârstă de 23 de ani. Tânărul a fost dus la secția de poliție și pus sub acuzare pentru deranjarea ordinii publice.
Ancheta continuă pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc incidentul și pentru a se afla de ce tânărul a detonat petarda în interiorul șantierului.
În paralel, Biroul de Imigrări verifică situația cetățeanului tunisian și locul în care acesta se află în Italia.
Incidentul a avut loc pe șantierul destinat lucrărilor pentru noua linie de tramvai de pe Via Palmiro Togliatti, una dintre arterele importante ale Romei.