Rețeta neobișnuită care rezistă de peste șase decenii. A fost inventată pentru elevi și a devenit simbolul unui oraș
Ton, capere, salam Milano și brânză dulce în același sandviș. Combinația poate părea neobișnuită, însă în Alberobello, orașul italian renumit pentru trulli, această rețetă este pregătită de peste 60 de ani. Potrivit presei italiene, se numește Pasqualino și a fost inventată în anii ’60 pentru elevii care mergeau la școală.
Povestea începe la sfârșitul anilor 1950. Atunci, Pasquale Dell’Erba, proprietarul unui magazin din centrul Alberobello, a încercat să-i atragă pe elevii care treceau zilnic prin fața magazinului său în drum spre Institutul Agricol.
A vrut să le ofere o gustare ieftină, consistentă și ușor de luat la pachet. Așa a apărut Pasqualino, un sandviș pregătit într-o chiflă de tip rosetta sau tartaruga, cu ton în ulei, capere, salam Milano și brânză dulce.
Sandvișurile erau pregătite în zori și așezate într-un coș pe tejghea. Elevii intrau, luau unul, plăteau și plecau.
O rețetă rămasă în memoria orașului
Pasqualino s-a răspândit treptat în magazinele alimentare din Alberobello și a fost transmis din generație în generație. Combinația reflectă și perioada în care a apărut, când în Italia anilor ’60 conservele, mezelurile și produsele lactate deveneau tot mai prezente în gospodării.
De-a lungul timpului au apărut variante cu legume murate, ciuperci sau alte mezeluri, însă rețeta originală a rămas reperul. În Alberobello, este suficient să ceri „un Pasqualino” pentru ca localnicii să știe despre ce sandviș este vorba.
Un moment important a venit în 2018, când a fost înființată Asociația Pasqualino Gourmet, care a început să strângă mărturii despre istoria sandvișului și să promoveze rețeta tradițională.
Sandvișul are propriul festival
Astăzi, Pasqualino este celebrat printr-un festival care reunește standuri de mâncare, muzică live și versiuni reinterpretate ale rețetei. La ediția din 2025 au participat peste 35.000 de persoane, iar bucătarii și producătorii locali au concurat cu variante gourmet. Regula este ca fiecare participant să păstreze și versiunea originală, înainte de a propune propria reinterpretare.
Tonul la conservă poate fi înlocuit cu ton proaspăt, iar salamul și brânza pot proveni de la producători artizanali. În rețetele moderne sunt folosite și ulei de măsline extravirgin din Puglia, capere locale și alte ingrediente regionale.