Prima pagină » Românii care lucrează în Italia vor ieși la pensie mai târziu: noile condiții de vârstă și contribuții din 2027

Românii care lucrează în Italia vor ieși la pensie mai târziu: noile condiții de vârstă și contribuții din 2027

Din 1 ianuarie 2027, italienii și străinii care lucrează în Italia vor ieși la pensie puțin mai târziu, pentru că vârsta standard de pensionare crește la 67 de ani și o lună, iar Guvernul discută măsuri care să atenueze efectul.
Românii care lucrează în Italia vor ieși la pensie mai târziu: noile condiții de vârstă și contribuții din 2027
Andreea Tobias
09 oct. 2026, 16:28,

Creșterea este deja lege și a fost confirmată de institutul italian de pensii INPS, care a publicat noile condiții în martie, prin circulara nr. 28/2026. Măsurile care ar putea compensa creșterea sunt însă doar ipoteze pentru viitoarea lege a bugetului, iar problema principală sunt banii, potrivit publicației italiene Idealista.

Ce e deja sigur

Pensia pentru limită de vârstă se va acorda la 67 de ani și o lună în 2027 și la 67 de ani și 3 luni din 2028. Pentru pensia anticipată obișnuită vor fi necesari, în 2027, 42 de ani și 11 luni de contribuții pentru bărbați și 41 de ani și 11 luni pentru femei, iar din 2028 câte încă două luni în plus.

Cresc și condițiile pentru cei care au început să plătească contribuții după 1996: pensia anticipată se va putea obține la 64 de ani și o lună, cu cel puțin 20 de ani și o lună de contribuții. Cine are doar cinci ani de contribuții va putea ieși la pensie la 71 de ani și o lună.

Blocarea creșterii și ieșirea la 64 de ani

O parte a majorității de guvernare cere oprirea creșterii vârstei de pensionare, măsură care ar costa aproximativ 1,1 miliarde de euro. Până când o astfel de lege nu este adoptată, creșterea rămâne în vigoare.

Liga propune și o ieșire voluntară la pensie la 64 de ani, cu cel puțin 25 de ani de contribuții, extinsă și la cei care au plătit contribuții înainte de 1996. Pensia ar fi calculată însă doar pe baza contribuțiilor plătite, iar costul ar fi de circa 1,6 miliarde de euro pe an. Sindicatul CGIL critică propunerea și estimează o pensie în medie cu 10% mai mică.

Quota 41, încă incertă

Quota 41, adică pensionarea cu 41 de ani de contribuții indiferent de vârstă, rămâne una dintre promisiunile Ligii, dar soarta ei depinde de bani. O variantă discutată ar cere, pe lângă cei 41 de ani de contribuții, și o vârstă minimă de 62 de ani.

Ape sociale și Opzione donna

Ape sociale, pensia anticipată pentru cei care fac munci grele, expiră pe 31 decembrie 2026. Fără o nouă prelungire, nu va mai putea fi folosită. Opoziția propune ca măsura să devină permanentă.

Și Opzione donna, ieșirea anticipată pentru unele categorii de femei, are viitorul incert, iar prelungirea ei pentru 2027 este departe de a fi sigură.

Pensiile minime

Forza Italia vrea creșterea pensiilor minime la 700–850 de euro, în funcție de surse, iar ministra Muncii, Marina Calderone, a anunțat un fond de pensii pentru nou-născuți. Cu un spațiu redus pentru deficit și cu aproximativ 10 miliarde de euro necesare doar pentru indexarea automată a pensiilor, orice măsură trebuie finanțată prin tăieri sau venituri noi. De aceea, cel mai probabil vor fi adoptate soluții parțiale sau pentru un număr limitat de oameni.