roma

Salariu dublu. Polițiștii s-au abonat la fitness ca să-l filmeze pe șoferul de autobuz aflat „în concediu medical”

Un șofer al companiei de transport public din Roma, Atac, aflat de luni de zile în concediu medical, lucra pe ascuns ca antrenor personal la o sală de fitness, iar polițiștii s-au abonat la sală ca să-l prindă.

Abandonat lângă altar. Un bebeluș de o zi sau două, găsit într-o geantă într-o biserică din Roma

Un nou-născut abandonat într-o geantă lângă altarul unei biserici din Roma a fost găsit vineri de un enoriaș. Bebelușul, venit pe lume cu doar una sau două zile înainte, se simte bine.

Un milion de dolari pentru un film care nu a existat, apoi două crime. Americanul din Villa Pamphili, condamnat pe viață

Americanul acuzat că și-a ucis partenera și fetița de 11 luni, găsite moarte în parcul Villa Pamphili din Roma, a fost condamnat joi la închisoare pe viață.

Fostul sediu al Partidului Comunist din Roma a devenit hotel de lux. Cât costă o noapte în biroul comuniștilor

Fostul sediu al Partidului Comunist Italian (PCI), situat pe Via delle Botteghe Oscure, în centrul Romei, a fost transformat într-un hotel de cinci stele. Clădirea în care au lucrat lideri istorici precum Palmiro Togliatti și Enrico Berlinguer îi primește pe turiștii dispuși să plătească sute de euro pentru o noapte într-un loc cu o istorie politică aparte.

Alertă cu bombă pe aeroportul din Roma, după amenințări care au vizat mai multe avioane din Europa

Roma a fost vizată de o alertă cu bombă, după ce două avioane Ryanair, sosite pe aeroportul Fiumicino din Lisabona și Dublin, au fost supuse unor verificări de urgență. Amenințările au vizat și alte aeronave din Europa, unele fiind redirecționate către aeroporturi din Polonia și Spania.

Capela din Roma decorată cu oasele a mii de călugări. Ce simbolizează ornamentele din Cripta Capucinilor și de ce nu trebuie confundată cu catacombele din Palermo

În centrul Romei, sub o biserică de pe celebra Via Veneto, se află un loc în care craniile, vertebrele și femururile umane au fost transformate în rozete, arcade, cruci și candelabre. Cripta Capucinilor adăpostește rămășițele a aproximativ 3.700 de persoane și transmite un mesaj despre moarte, credință și trecerea timpului. În ciuda aspectului neobișnuit, nu a fost concepută ca o atracție macabră, ci ca un spațiu de reflecție religioasă.

De ce există o piramidă în mijlocul Romei. Mormântul care trebuia terminat în numai 330 de zile

În apropierea stației de metrou Piramide, printre mașini, tramvaie și clădiri moderne, se ridică una dintre cele mai surprinzătoare construcții ale Romei: o piramidă acoperită cu marmură albă. Nu este o reproducere modernă și nici un monument adus din Egipt, ci mormântul unui magistrat roman numit Caius Cestius, construit cu peste 2.000 de ani în urmă. O inscripție de pe monument arată că lucrarea trebuia terminată în cel mult 330 de zile.

Jaf incredibil într-un cartier din Roma. Hoții au spart 15 garaje în doar 90 de minute

Un grup de hoți a spart cel puțin 15 garaje într-un cartier din Roma. Infractorii au acționat timp de aproximativ 90 de minute, au forțat poarta automată de acces și au răscolit boxele, provocând pagube estimate la zeci de mii de euro.

Calabria, mai aproape de nordul Italiei. Zboruri directe din Lamezia spre Roma, Milano și Torino

Calabria este mai aproape de restul Italiei: din aeroportul Lamezia Terme pleacă acum zboruri directe spre Roma, Milano și Torino, o veste utilă și pentru românii din regiune care merg în nord la muncă, la familie sau la medic.

Tragedie la Roma: un copil de un an și jumătate a murit sufocat cu o bucată de măr

Un băiețel de un an și jumătate a murit la Roma, sufocat cu o bucată de măr, în timp ce lua cina acasă, alături de părinți. Medicii de la Policlinica Gemelli au încercat să-l resusciteze, dar nu l-au mai putut salva.