Biricoccolo poate fi întâlnit în special în zonele rurale dintre Bologna, Modena și Ravenna, dar și în anumite regiuni din Campania. Potrivit informațiilor prezentate de CiboToday, fructul ar fi ajuns în Europa din Asia Mică și China în secolele XVII și XVIII.
Este considerat un hibrid spontan între Prunus cerasifera și Prunus armeniaca. În timp, planta s-a adaptat unor microclimate din nordul Italiei, unde a continuat să fie cultivată chiar dacă nu a devenit niciodată un produs de larg consum.
În trecut, biricoccolo era prezent în livezi, grădini și chiar în grădinile unor reședințe nobiliare. Cultivarea sa nu s-a extins însă pe scară largă.
Unul dintre motive a fost producția inconstantă, la care s-a adăugat fragilitatea fructului. Biricoccolo nu rezistă bine la transportul pe distanțe lungi, ceea ce l-a făcut mai puțin atractiv pentru agricultura comercială.
Astăzi, fructul este considerat unul dintre produsele agricole tradiționale care riscă să fie uitate, fiind păstrat în special de producători locali și de cei interesați de conservarea soiurilor vechi.
Biricoccolo are formă rotunjită, iar coaja este acoperită cu peri fini, asemănători celor de pe caisă. Culoarea poate varia de la violet și roșiatic până la ruginiu, ceea ce îl face să semene mai degrabă cu o prună.
În zona Budrio, la câțiva kilometri de Bologna, este cultivată o varietate cu fructe de dimensiuni mari și pulpă suculentă. Pomii sunt viguroși și rezistenți la temperaturi scăzute.
Pulpa se desprinde relativ ușor de sâmbure, iar gustul reprezintă una dintre cele mai interesante caracteristici ale fructului. Este dulce și ușor acrișor, cu o aromă aflată undeva între cea a unei prune și cea a unei caise.
Recoltarea are loc în timpul verii, de obicei între a doua jumătate a lunii iunie și începutul lunii iulie.
Datorită cojii subțiri și pulpei fragede, fructul poate fi consumat proaspăt, imediat după recoltare. Gustul său aromat și acidulat îl face însă potrivit și pentru numeroase preparate.
În Emilia-Romagna, biricoccolo este folosit pentru gemuri și compoturi, care pot fi utilizate ulterior la tarte și prăjituri. De asemenea, preparatele din acest fruct sunt asociate cu brânzeturi maturate, precum parmezanul sau pecorino.
Fructul poate fi transformat și în siropuri și sorbeturi. O altă utilizare este infuzarea sa în alcool, împreună cu zahăr și condimente, pentru obținerea unei băuturi digestive.