- Home
- Economic
- BRUXELLES, (28.07.2015, 15:14)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grecia a reluat discuţiile la nivel tehnic cu creditorii internaţionali
Reprezentanţii Greciei şi cei ai creditorilor internaţionali au început să discute, luni, despre aspectele tehnice ale viitorului plan de asistenţă financiară, negocierile propriu-zise urmând să înceapă zilele următoare, informează site-ul agenţiei DPA.
254 afișări
Grecia a reluat discuţiile la nivel tehnic cu creditorii internaţionali (Foto: Hepta / Mediafax Foto)
"În interesul tuturor părţilor, este important ca negocierile să aibă loc într-un ritm rapid şi să ţină cont de termenele-limită", a declarat Mahmood Pradhan, un oficial din cadrul Fondului Monetar Internaţional.
FMI a avertizat într-un raport prezentat luni că situaţia din Grecia "rămâne o sursă principală de incertitudine" pentru zona euro.
Negocierile ar fi urmat să înceapă vineri la Atena pentru al treilea program de asistenţă financiară, dar au fost amânate câteva zile, din raţiuni organizatorice. Potrivit unui oficial UE, creditorii internaţionali caută un loc sigur pentru discuţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O avocată în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie. Alejandra Rodríguez a fost încoronată Miss Univers Buenos Aires
-
ByteDance nu se lasă. Proprietarul TikTok anunţă că nu va vinde aplicaţia pentru a evita interdicţia în SUA
-
Blinken s-a întâlnit la Beijing cu ministrul chinez de Externe. Factorii "negativi" se acumulează în relaţiile dintre SUA şi China, afirmă Wang Yi
-
Spania va trimite rachete Patriot Ucrainei, însă Grecia exclude furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană către Kiev
Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.
Citeşte şi:
Grecia, zguduită de dezvăluirea unui plan secret de golire a băncilor în vederea revenirii la drahmă
Citeşte şi:
Grecia a înregistrat o scădere dramatică a turismului intern, din cauza crizei economice
Citește pe alephnews.ro: Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
CANCAN.RO
Cum a scris ZANNI numele lui Andrei Ciobanu, pe biletul de nominalizare la Survivor All Stars. A făcut-o intenționat!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe