Economic

Răsturnare de situație după consumul-record de energie. Datele au fost eronate. Transelectrica: O eroare tehnică a distorsionat datele

Transelectrica anunță că datele publicate marți, 11 august, între aproximativ orele 11:00 și 21:00 privind producția și consumul de energie electrică au fost eronate, din cauza unei disfuncționalități tehnice a sistemului de publicare în timp real. Precizarea vine după ce platforma companiei afișase seara un consum de 8.183 MW, nivel care apărea drept cel mai ridicat din ultima lună. Compania spune acum că această valoare nu reflecta consumul real din Sistemul Electroenergetic Național.

UPDATE: Transelectrica: „Recordul” de consum nu a existat. O eroare tehnică a distorsionat datele timp de 10 ore

UPDATE 23:00 Într-o informare transmisă marți seara, operatorul de sistem și transport al energiei electrice precizează că datele incluse în graficele de pe site între orele 11:00 și 21:00 au fost eronate, astfel că nivelul de 8.000 MW nu a fost atins în realitate. Conform datelor restabilite, consumul maxim înregistrat marți seara a fost de […]

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit net în creștere cu 62%. Portofoliul a crescut cu peste 80%, până la aproape 1,4 milioane de clienți

Cel mai mare producător național de energie electrică și liderul pieței concurențiale a furnizării raportat un profit net de 2,57 de miliarde de lei după prima jumătate a anului, în creștere cu 62% față de același interval de anul trecut, și un portofoliu de aproape 1,4 milioane de clienți, cu 83% peste de la finalul lunii iunie 2025, conform  raportului pentru primul semestru din 2026 publicat marți seara pe site-ul Bursei de Valori București.

Radu Miruță, replică pentru Traian Băsescu după criticile privind scufundarea barjelor

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a fost întrebat, marți, despre criticile lui Traian Băsescu privind scufundarea barjelor în Dunăre. Miruță spune că nu poate comenta decizia specialiștilor și că intervenția a prelungit funcționarea reactorului.

„Ticăloșia băieților deștepți” din energie. Ivan: Companii cu doi angajați și trei laptopuri fac bani din criză

Bogdan Ivan acuză că firme din energie profită de diferențele uriașe dintre prețurile de export și import și spune că unele companii pot câștiga sume mari din trading „cu doi angajați și trei laptopuri”.

Bogdan Ivan: România are prețuri mari la energie pentru că nu a investit aproape deloc în stocare

România se confruntă cu prețuri ridicate la energie și din cauza lipsei capacităților de stocare, a declarat fostul ministrul al Energiei, Bogdan Ivan.

Se plafonează din nou prețul la gaze pentru consumatorii casnici până anul viitor, așa cum a declarat fostul ministru Bogdan Ivan? Precizările oficialilor Ministerului Energiei

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, și Adrian Vintilă, consilierul ministrului Energiei, au precizat, la solicitarea Mediafax, că proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților miercuri nu vizează o altă schemă de plafonare a prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, așa cum a declarat fostul șef al instituției, ci legea prin care se aprobă mecanismul de reglementare a prețului final, adoptat prin ordonanță de urgență în martie.

Mall-urile din București își ajustează consumul pentru a reduce presiunea asupra sistemului energetic național în orele de vârf

Mai multe spații comerciale din Capitală își ajustează consumul de energie pentru a reduce presiunea asupra sistemului energetic național în orele de vârf

China își extinde influența asupra industriei auto europene. Oficialii UE avertizează asupra „provocării deceniului”

Producătorii chinezi de componente auto și-au extins discret influența asupra lanțurilor de aprovizionare ale industriei auto europene, prin achiziția unor furnizori locali. Beijingul încearcă astfel să-și consolideze prezența în Europa, într-un moment în care opoziția față de exporturile chineze este în creștere.

Departamentul de Stat al SUA: România îndeplinește cerințele minime de transparență fiscală

România îndeplinește cerințele minime de transparență fiscală pentru anul 2025, potrivit evaluării realizate de Departamentul de Stat al SUA în cadrul Fiscal Transparency Report 2026, publicat marți, 11 august, și transmis presei de către Ministerul de Finanțe.

Autostrada Transilvania se extinde cu 12,24 km. Un nou lot, deschis circulației

Un nou lot al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 12,24 kilometri, se deschide, marți, circulației. Tronsonul Zimbor - Poarta Sălajului face legătura între nodurile rutiere Zimbor și Românași și este primul lot de autostradă dat în trafic în 2026.

Ce a solicitat România în cadrul Grupului de Lucru Electricitate al Comisiei Europene: Cristian Bușoi: Închiderea grupului Turceni 5, „extrem de problematică în situația actuală”

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a solicitat marți o discuție aplicată privind sprijinul efectiv disponibil pentru România și țările din regiune în cazul unei deteriorări suplimentare a situației la nivel regional, și a profitat de ocazie pentru a reitera că închiderea unor capacități de producție a energiei e bază de cărbune sau lignit până la termenul stabilit în jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar fi „extrem de problematică în situația actuală”.

Aplicația e-Terra a fost repornită. Ce se întâmplă cu cele 94.000 de cereri

Aplicația e-Terra a fost repornită marți, 11 august, de la ora 15.00, după perioada în care sistemul de cadastru și publicitate imobiliară nu a funcționat. Aproximativ 94.000 de cereri se aflau în lucru în momentul incidentului cibernetic, iar ANCPI anunță că ordinea în care acestea au fost depuse va fi păstrată.

Mesajul Grupului de coordonare pentru energie electrică de la Bruxelles: „Sistemul european de electricitate rămâne stabil în pofida condițiilor meteorologice extreme”

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Eva Hrncirova, a declarat marți, în cadrul conferința de presă a Executivului, că situația energetică din România, Ungaria și regiunea Europei de Sud-Est este monitorizată permanent, iar marți a avut o reuniune a Grupului de coordonare pentru energie electrică.

Bogdan Ivan, ironii la adresa Guvernului, după anunțul privind CNE Cernavodă: Dacă nu știu cum sa facă le explic eu

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, spune că situația de la CNE Cernavodă trebuia anticipată de Guvern. Deputatul PSD a criticat măsurile luate de executiv în această stare de alertă energetică, despre care a mai declarat că nu au fost cele mai potrivite.

Cum va fi acoperit necesarul de energie după închiderea și celui de-al doilea reactor? Dumitru Chisăliță (AEI): Nu mai discutăm despre prețul energiei, ci despre cine va fi deconectat

România se apropie de una dintre cele mai dificile perioade pentru Sistemul Energetic Național. În scenariul opririi ambelor reactoare de la Cernavodă, probabil începând cu 12 august 2026, care nu înseamnă doar posibila dispariție a aproximativ 1.400 MW de producție constantă, ci înseamnă potențiala pierderea a celei mai importante surse interne care funcționează independent de secetă, vânt, soare sau temperatura aerului, arată expertul Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză transmisă presei de specialitate.

Care sunt cele mai scumpe cartiere din România? Surpriză: nu sunt în Cluj-Napoca

Cele mai scumpe apartamente din România nu se găsesc în Cluj-Napoca, oraș cunoscut pentru prețurile ridicate de pe piața imobiliară. Trei zone din București au depășit pragul de 5.500 de euro pe metrul pătrat util, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro pe baza datelor din trimestrul al doilea din 2026.

Europa devine un pariu câștigător pentru investitori. Bursele cresc la niveluri record, iar euro câștigă teren

Piețele europene avansează puternic în acest an, sfidând prognozele pesimiste potrivit cărora războiul din Iran ar fi urmat să împingă continentul în stagflație.

Piața auto din România s-a prăbușit în iulie. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 28%, dar electricele și plug-in hybrid au crescut puternic

Înmatriculările de mașini noi au scăzut în luna iulie cu 28% față de luna similară din 2025, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), analizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). În același timp, autoturismele electrice și cele plug-in hybrid au înregistrat creșteri de 57%, respectiv 71%.

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Paks a revenit la putere nominală după creșterea nivelului Dunării

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Paks a revenit la putere nominală luni seara, după creșterea nivelului Dunării, care a permis reluarea treptată a funcționării reactorului.

Cerealele Ucrainei ar putea veni cu trenul prin Moldova la Constanța. Kievul vrea o reducere la jumătate a tarifelor

Ucraina pregătește o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, de această dată pe calea ferată, prin Republica Moldova, în încercarea de a reduce dependența de transportul maritim tot mai expus atacurilor rusești. Kievul a cerut Chișinăului o reducere de 50% a tarifelor de transport, iar noul coridor ar putea aduce spre România până la 4,5 milioane de tone de cereale pe an.

Criza se amplifică. Cristian Bușoi: Situația este una îngrijorătoare, totuși risc de blackout nu există

Cristian Bușoi, secretar de Stat la Ministerul Energiei, a dezvăluit că situația din domeniul energetic „este una îngrijorătoare”. Totuși, risc de blackout nu există, a spus oficialul. Declarațiile au fost făcute după apariția informațiilor despre procedurile de oprire a Reactorului 2 de la Cernavodă.

Heathrow a fost detronat. Aeroportul din Londra a pierdut poziția de cel mai aglomerat aeroport din Europa

Aeroportul Heathrow și-a pierdut poziția de cel mai aglomerat aeroport din Europa, după ce numărul pasagerilor a scăzut în luna iulie față de aceeași perioadă a anului trecut.

Scandal. O companie care furniza Rusiei piese pentru rachete și avioane de luptă, descoperită în Austria

O companie care ocolea sancțiunile internaționale și furniza Rusiei piese pentru fabricarea rachetelor și avioanelor de luptă, a fost descoperită în Austria. Compania falsifica documentele, iar piesele ajungeau în Rusia prin intermediul unei rețele de companii fantomă din mai multe țări.

Piața cosmeticelor și parfumurilor din România a ajuns la aproape 4,3 mld euro în 2025, cu peste 10% față de 2024. Top 10 retaileri și vânzători angros, dar și principalele trenduri

Românii au cheltuit mai mult pe produse de îngrijire și parfumuri în 2025 față de anul anterior și și-au schimbat parțial preferințele, de cele mai multe ori în ton cu tendințele globale, arată datele oficiale de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și specialiștii din piață, consultați de Mediafax.

Mobilizare în Italia. Mai multe companii italiene au format un consorțiu pentru a salva o oțelărie din sudul țării

Mai multe companii italiene au format un consorțiu pentru a salva o oțelărie din sudul Italiei. Este vorba despre Oțelăria din Taranto care în trecut a fost cea mai mare din Europa. Unitatea se confruntă cu mari probleme economice, dar și cu acuzații privind poluarea.

Trump Media, compania președintelui SUA ce deține Truth Social, raportează o pierdere de peste 200 de milioane de dolari

Compania președintelui Donald Trump, Trump Media, a raportat o pierdere de peste 200 de milioane de dolari între aprilie și iunie. Pierderea trimestrială este de peste 10 ori mai mare decât suma raportată în aceeași perioadă a anului trecut.

Buzoianu: Programul Casa Verde va finanța doar baterii. Am putea stoca minimum 200 MWh

Programul Casa Verde va fi modificat în acest an, urmând să finanțeze doar sisteme de stocare a energiei, nu și instalarea de panouri fotovoltaice, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu. Potrivit acesteia, prin program ar urma să fie instalată o capacitate de stocare de cel puțin 200 MWh.

„Prognostic mult mai sumbru” pentru Unitatea 2 de la Cernavodă. Anunțul Dianei Buzoianu

„Astăzi, suntem într-un prognostic mult mai sumbru decât era ieri”, avertizează ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu. Estimarea privind funcționarea Unității 2 de la Cernavodă a fost revizuită negativ, pe fondul nivelului extrem de scăzut al Dunării.

Criza apei: 277 de localități afectate de secetă. Cernavodă, sub restricții

Seceta hidrologică devine din ce în ce mai gravă în România: rezerva din principalele lacuri de acumulare a ajuns la 70,63%, iar 277 de localități sunt afectate de lipsa apei, în timp ce la Cernavodă se aplică deja Treapta I de restricții, potrivit Apele Române.

Shein se întoarce la China. Experimentul din Vietnam s-a dovedit un eșec

Shein își reduce drastic operațiunile din Vietnam, la un an după ce a închiriat un depozit uriaș lângă Ho Chi Minh, arată o investigație Reuters.

Cât poate fi ținut în funcțiune al doilea reactor de la Cernavodă și când ar putea fi repornit primul? Explicațiile președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare

Cantemir Marian Ciurea-Ercău, președintele Comisiei Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), explică, într-o declarație în exclusivitate pentru Mediafax, că inspectorii autorității urmăresc în permanență activitatea instalațiilor Centralei de la Cernavodă, pentru a evita orice risc în ceea ce privește funcționarea unicului reactor aflat în prezent în operare, cât și sănătatea populației.

BNR anunță când va începe să scadă puternic inflația. Când ar putea reveni la normal prețurile

BNR estimează că rata anuală a inflației va înregistra o scădere puternică în trimestrul trei din 2026, iar apoi va descrește gradual în 2027 și ar putea reintra în ținta băncii centrale la finalul anului viitor.

BNR menține dobânda-cheie la 6,5% pe an. Decizia luată în ședința de luni

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis, luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. BNR a păstrat neschimbate și ratele dobânzilor pentru facilitățile de creditare și de depozit, precum și nivelurile rezervelor minime obligatorii.

România se învârte-n cerc (vicios) cu deficitul și nu-și (nu i se) permite o viteză de convergență susținută față de țările dezvoltate. Ce este greșit?

România se învârte într-un cerc vicios în legătură cu problema deficitului bugetar și va rămâne așa pe termen mediu și lung, dacă ceva structural nu se va întâmpla. Fără o schimbare de paradigmă, România va atinge ”oboseala” consolidării fiscal-bugetare în perioada 2028-2031, iar soldul bugetar (efectiv, primar, structural) se va îmbunătăți din ce în ce mai greu. Costurile vor fi imense, sacrificându-se deja încă de pe acum potențialul economiei românești, viteza de convergență față de țările dezvoltate, bunăstarea populației, capitalul uman, calitatea serviciilor publice și capacitatea productivă a capitalului autohton. România va înainta din ce în ce mai greu din perspectiva criteriilor de convergență nominală (deficitul bugetar și datoria guvernamentală) cu un cost economic și social ridicat – o economie lentă, slăbită, ineficientă. Vom ajunge din nou în periferia UE.

Vești bune de pe Autostrada Transilvania. Marți se deschide circulația pe un lot de 12,2 kilometri

Un nou tronson din Autostrada Transilvania va fi deschis circulației marți, 11 august, pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, în județul Sălaj. Cei 12,24 kilometri vor putea fi accesați prin nodurile rutiere Zimbor și Românași, iar deschiderea traficului este programată pentru ora 16.00.

Posibile înțelegeri privind prețurile și împărțirea pieței imprimantelor și sistemelor de securitate. Consiliul Concurenței a început o investigație

Consiliul Concurenței a început o investigație care vizează posibile înțelegeri între mai multe firme care activează pe piața imprimantelor și a sistemelor de securitate electronică. Acestea sunt suspectate că s-ar fi înțeles în privința prețurilor, împărțirii pieței și interzicerii exporturilor.

ANALIZĂ. Piața locală de infrastructură: Rutierul este motorul. Mai puțin de jumătate dintre proiecte sunt efectiv în șantier / Topul marilor șantiere de căi ferate

Piața locală de infrastructură a înregistrat în interval de 12 luni (iulie 2025 – iulie 2026) un volum generos de proiecte: peste 3000, în diverse stadii, cu o valoare estimată de peste 400 de miliarde de lei, conform datelor centralizate de compania de consultanță IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național. Mai puțin de […]

Pilonul 2 de pensii a depășit pragul de 100 de miliarde de lei câștig net. Peste 350.000 de români au primit deja bani

Pilonul 2 a depășit pentru prima dată 100 de miliarde de lei câștig net, ajungând la 108,6 miliarde de lei. Peste 350.000 de români au primit deja plăți din fondurile de pensii private.

Proiect incredibil. Elon Musk a prezentat o fabrică de dimensiunea unui oraș care va fi cea mai mare clădire din lume

Omul de afaceri Elon Musk a prezentat proiectul unei fabrici de dimensiunea unui oraș care va fi cea mai mare clădire din lume. Proiectul incredibil va fi implementat în Texas. În interior se vor fabrica diferite componente auto și roboți.