Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), privind situația statistică a profesioniștilor care au declarat ca obiect principal de activitate unul dintre codurile CAEN 4645 – Comerț cu ridicata al produselor cosmetice și de parfumerie sau CAEB 4775 – Comerț cu amănuntul al produselor cosmetice și de parfumerie, în magazine specializate, aflați în funcțiune la data de 31.12.2024, respectiv la data de 31.12.2025, defalcată pe județe și pe tip de capital:
În ceea ce privește situația statistică a persoanelor juridice care au declarat ca obiect principal de activitate unul dintre codurile CAEN 4645 și 4775 și pentru care au fost depuse situațiile financiare aferente exercițiilor financiare 2024 și 2025, defalcată pe județe,
ONRC a transmis la solicitarea Mediafax și clasamentul primelor 10 persoane juridice, în ordine descrescătoare a cifrei de afaceri declarate în situațiile financiare aferente anilor 2024 și 2025, pentru fiecare dintre codurile CAEN 4645 și 4775.
TOP 10 vânzători angros 2024
TOP 10 vânzători angros 2025
Clasamentul include aceleași companii și în 2025, cu câteva locuri interschimbate în a doua parte a acestuia, potrivit datelor depuse la ONRC.
Top 10 retaileri 2024
Top 10 retaileri 2025
Liderul din 2024 se menține în top în 2025, dar nu același lucru este valabil pentru podium sau restul companiilor din clasament, potrivit datelor depuse la ONRC:
Doi dintre profesioniștii care cunosc îndeaproape piața locală au răspuns la întrebările Mediafax privind tendințele recente pe cele două segmente, respectiv Luiza Popa, Chief Commercial Officer My K România, pe nișa de cosmetice/skincare, și Alexandru Amariței, Managing Partner Romscent pentru cea de parfumuri.
Reporter: Ce se vinde mai bine acum comparativ cu acum un an sau cinci ani?
Luiza Popa: Categoria de skincare a cunoscut o transformare semnificativă în ultimii ani. Dacă acum cinci ani rutinele de îngrijire erau simple și axate pe curățare și hidratare de bază, astăzi consumatorul român este mult mai informat și caută formule complexe, cu ingrediente active, capabile să răspundă unor nevoi specifice ale pielii. Anul 2025 a fost, fără îndoială, anul hidratării profunde și al ingredientelor biomimetice — colagenul și PDRN (polinucleotidele) au devenit vedetele categoriei, fiind asociate cu regenerarea și revitalizarea barierei cutanate.
În aceeași perioadă, am observat o creștere constantă a consumului de produse pentru protecție solară SPF, pe fondul conștientizării tot mai mari a rolului acestora în prevenirea îmbătrânirii premature și a hiperpigmentării. O direcție aparte în cadrul acestei categorii este creșterea segmentului de produse SPF de tip stick, apreciate pentru formatul practic, care permite reaplicarea ușoară pe parcursul zilei, fără a afecta machiajul sau confortul pielii.
O altă schimbare notabilă este creșterea interesului bărbaților pentru îngrijirea personală. Dacă în trecut rutina masculină se limita, în general, la produse de bază, astăzi tot mai mulți consumatori bărbați integrează în rutina zilnică produse specifice de skincare — de la curățare și hidratare, până la protecție solară și active corective.
Reporter: Ce caută consumatorii români?
Luiza Popa: Observăm un interes tot mai mare pentru produse care susțin sănătatea pe termen lung a pielii, nu doar rezultate estetice imediate. Consumatorul actual caută formule care combină eficiența activelor cu protecția barierei cutanate, evitând agresarea pielii. Seturile de rutină simplificată, dar eficientă, câștigă teren în fața rutinelor stufoase cu multe etape — accentul cade pe calitatea și concentrația ingredientelor active, nu pe numărul de produse folosite.
Totodată, protecția solară nu mai este percepută doar ca un gest sezonier, de vară, ci ca un pas esențial, zilnic, al oricărei rutine de îngrijire. Formatele ușor de purtat și de reaplicat, precum stick-urile SPF, răspund exact acestei nevoi de practicitate și consecvență în protecție.
Această schimbare de mentalitate se regăsește și în rândul consumatorilor bărbați, care devin tot mai atenți la nevoile pielii lor și caută produse eficiente, ușor de integrat într-o rutină zilnică, fără a fi neapărat complexă.
Reporter: Ce tendințe sunt în creștere?
Luiza Popa: Pentru sezonul rece, observăm o revenire clară a activelor corective și depigmentante: acidul tranexamic, hidrochinona, arbutina, vitamina C și retinolul se conturează ca ingrediente-cheie ale rutinelor de iarnă, perioadă în care pielea poate fi tratată mai intens, fără expunerea la soare care limitează utilizarea acestor active vara. Aceste ingrediente sunt căutate pentru capacitatea lor de a uniformiza tenul, a reduce hiperpigmentarea și a stimula regenerarea celulară.
În paralel, trendul hidratării profunde continuă să fie susținut de colagen și PDRN, ingrediente care rămân relevante pe tot parcursul anului, dar care capătă un rol suplimentar iarna, când pielea are nevoie de refacere a barierei lipidice afectate de temperaturile scăzute.
Categoria SPF își continuă ascensiunea, cu o cerere tot mai mare pentru formate multifuncționale și ușor de folosit — trendul produselor stick fiind unul dintre cele mai relevante exemple ale acestei direcții. Totodată, interesul crescut al bărbaților pentru îngrijirea personală se conturează ca o tendință de fond, care va continua să se dezvolte, pe măsură ce categoria de produse dedicate acestui segment se diversifică.
Practic, 2026 se conturează ca un an al rutinelor „inteligente” — combinații atent alese între activele corective de iarnă, ingredientele regenerante și protecția solară constantă, adaptate nevoilor reale ale pielii, indiferent de gen, nu doar tendințelor de moment.
Reporter: Ce se vinde mai bine acum comparativ cu acum un an sau cinci ani?
Alexandru Amariței: Categoria parfumurilor accesibile înregistrează o creștere susținută, iar preferințele consumatorilor s-au schimbat vizibil. Dacă până în 2025 trendul dominant a fost cel al parfumurilor gurmande, în 2026 observăm o mutare clară către două direcții noi: notele flormande și cele acvatice. Din perspectiva noastră, tendința care va defini anul este cea a parfumurilor acvatic-citrice.
Notele flormande păstrează senzualitatea gurmandă, dar o echilibrează prin accente florale, în timp ce notele acvatice aduc prospețime, transparență și senzația de „curat”. Notele acvatice sunt cele care creează senzația de apă, ocean, aer marin sau sare pe piele. Nu vorbim neapărat despre ingrediente propriu-zise, ci despre percepția pe care o construiește parfumul. De aceea, un parfum cu citrice și note ozonice poate fi perceput ca acvatic, proaspăt și aerisit, în timp ce alte combinații pot crea impresia unui parfum solar, cald, luminos, care amintește de pielea încălzită de soare. În parfumerie, descrierea ține foarte mult de senzația și imaginile pe care mirosul le evocă, nu doar de ingredientele din compoziție. Practic, nu renunțăm complet la dulce, ci îl vrem mai subtil, mai sofisticat și mai ușor de purtat.
Reporter: Ce este un parfum gurmand și ce este un parfum flormand?
Alexandru Amariței: Pe scurt, diferența poate fi explicată așa: parfumul gurmand conține note inspirate din zona alimentară (vanilie, caramel, ciocolată, cafea, miere, fructe confiate). Este genul de parfum care îți poate da senzația că miroși ceva ce ai putea mânca sau bea. Tocmai pentru că aceste compoziții pot deveni foarte dulci și intense, nu sunt neapărat pe gustul tuturor. Parfumul flormand este o reinterpretare mai echilibrată a gurmandului: combină notele florale cu accente gurmande. De exemplu, trandafir cu lapte și frezie. Păstrează acea latură apetisantă și senzuală, dar o duce într-o zonă mai subtilă și mai ușor de purtat. În această direcție apar și notele lactonice, cremoase, care amintesc de lapte, fără ca parfumul să devină neapărat foarte dulce.
Reporter: Ce preferințe observăm în rândul consumatorilor români?
Alexandru Amariței: Consumatorul român nu mai poate fi încadrat în segmente de consum clar delimitate. Ne aflăm într-o etapă de explorare activă, în care preferințele se conturează pe măsură ce accesibilitatea la acest tip de produse a crescut, alături de curiozitatea și dorința de a descoperi variante noi. Dacă în urmă cu câțiva ani vorbeam despre un consumator fidel unui „parfum-semnătură”, cu unul, patru parfumuri în colecția personală, astăzi parfumul a devenit un accesoriu de lifestyle, ales în funcție de ținută, de context sau de starea de moment.
O altă direcție importantă este cea a parfumurilor unisex. Parfumeria selectivă rămâne, în mare parte, structurată pe categorii clasice — parfumuri de damă și parfumuri pentru bărbați, cu un procent mai mic de parfumuri unisex, însă parfumeria lifestyle propune un număr tot mai mare de creații unisex. Acest lucru se datorează și faptului că, în ultimii ani, universul gurmand a câștigat teren semnificativ și în rândul consumatorilor bărbați.
Reporter: Ce tendințe sunt în creștere?
Alexandru Amariței: 2026 se anunță un an divers, spectaculos și plin de nuanțe. Vanilia și mierea rămân vedetele sezonului rece, ca bază a compozițiilor gurmande, dar le vom regăsi și în formule mai versatile — flormande sau elegante. Trandafirul este reinterpretat în variante lactonice și pudrate, iar notele acvatice și citrice vor defini, cu siguranță, sezonul cald.