Doi ostatici occidentali, ucişi într-un raid aerian american, în Pakistan. Barack Obama prezintă scuze

Doi ostatici occidentali - un american şi un italian - au fost ucişi din greşeală într-un raid aerian efectuat de Statele Unite împotriva unor poziţii Al-Qaida din Pakistan, anunţă Casa Albă.

567 afișări
Imaginea articolului Doi ostatici occidentali, ucişi într-un raid aerian american, în  Pakistan. Barack Obama prezintă scuze

Doi ostatici occidentali, ucişi într-un raid aerian american, în Pakistan (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Doi ostatici nevinovaţi deţinuţi de Al-Qaida au fost ucişi într-o operaţiune americană împotriva reţelei teroriste", a comunicat Casa Albă, potrivit Wall Street Journal.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Josh Earnest, a declarat că cei doi ostatici decedaţi sunt Warren Weinstein, un american răpit de Al-Qaida în 2011, şi italianul Giovanni Lo Porto, deţinut de terorişti din 2012.

Raidul aerian american a fost efectuat într-un fief al reţelei Al-Qaida din Pakistan în ianuarie, dar datele au fost făcute publice joi.

"Analizarea informaţiilor disponibile a condus la concluzia că cei doi ostatici au fost ucişi accidental în cursul operaţiunii. Raidul aerian a vizat o clădire a reţelei Al-Qaida, la frontiera dintre Pakistan şi Afganistan. Nu putem exprima în cuvinte durerea pentru această tragedie", a subliniat Casa Albă.

Potrivit Preşedinţiei SUA, în Pakistan au fost ucişi alţi doi cetăţeni americani suspectaţi de colaborare cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

Ahmed Farouq, membru al conducerii reţelei teroriste, a murit în acelaşi incident, în timp ce Adam Gadahn, considerat purtător de cuvânt al Al-Qaida, a murit într-un incident separat.

Barack Obama prezintă scuze după moartea accidentală a doi ostatici într-o operaţiune americană

Preşedintele SUA, Barack Obama, a prezentat scuze pentru raidul aerian american soldat cu moartea a doi ostatici deţinuţi de reţeaua terorită Al-Qaida, informează CNN.

"În calitatea de preşedinte şi de comandant suprem, îmi asum responsabilitatea deplină pentru toate operaţiunile antiteroriste, inclusiv pentru cea soldată cu moartea lui Warren şi a lui Giovanni", a declarat Obama, prezentând scuze în numele Administraţiei Statelor Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici