- Home
- Life-Inedit
- TIMIŞOARA, (30.11.2016, 16:52)
- Adriana Mit
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Globuri personalizate şi covoare ţesute manual cu furculiţa, la o expoziţie -FOTO
Globuri personalizate cu fotografia persoanelor dragi, papuci din lână, ornamente din ceramică pentru pomul de Crăciun, covoare ţesute manual cu furculiţa şi produse tradiţionale precum ţuică de prune sau mălai copt la tavă sunt prezentate la Timişoara, în cadrul unei expoziţii cu vânzare.
573 afișări
Globuri personalizate şi covoare ţesute manual cu furculiţa, la o expoziţie -FOTO (Imagine: Mediafax Foto)
Expoziţia “Serbarea Crăciunului” are loc în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Expoziţia este organizată în special pentru cei care sunt în căutarea de idei de cadouri pe care să le ofere persoanelor dragi de Moş Nicolae sau de Crăciun.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Emma Stone vrea să fie strigată după numele real. Cum o cheamă, de fapt, pe actriță
-
Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"
-
Se construieşte un nou aeroport internaţional în România. Proiectul a primit acordul ROMATSA
-
NATO s-a antrenat în dislocarea rapidă a trupelor pe teritoriul României
Astfel, potrivit organizatorilor, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, la acţiune participă peste 60 de expozanţi, majoritatea producători.
“Expozanţii sunt veniţi din multe zone din întreaga ţară şi aduc tot ceea ce se poate constitui într-un cadou pentru copii sau pentru părinţi. Totodată, avem şi o serie de produse româneşti, printre care şi covoare ţesute manual cu furculiţa, dar şi produse alimentare din zona Caraşului, precum brânzeturi, cârnaţi de casă, pălincă sau ţuică de casă”, a declarat Roxana Bonchiş, organizatorul evenimentului.
Printre ideile de cadouri prezentate la “Serbarea Crăciunului” se numără şi globuri personalizate cu fotografia persoanelor dragi.
“Din anul 2013 am început să confecţionez globuri handmade, din dragoste pentru Crăciun. Tehnica se numeşte peticire, folosesc materiale de foarte bună calitate, saten şi mătase. Aplic, de asemenea, o imagine pe o parte a globului, la cererea clientului. Preţul diferă de la 20 la 40 lei, în funcţie de dimensiunea globului şi de materialele folosite. Merge destul de bine treaba, am cumpărători. Oamenii apreciază munca, spun că ceea ce fac e artă, e ceva mai deosebit”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Angela Fiat, din Timişoara.
De asemenea, la expoziţie sunt prezenţi şi producători care realizează papuci din lână, care se vând cu 40 lei, beţe de Moş Nicolae lucrate manual, care costă 10 lei, dar şi ornamente naturale pentru Crăciun sau din ceramică, care pot fi prinse în brad, cu mesaje precum “Te iubesc”, “Sărbători fericite” sau “Dacă poţi visa, poţi realiza”.
Totodată, la “Serbarea Crăciunului” participă şi un producător din judeţul Caraş-Severin care oferă doar produse alimentare tradiţionale româneşti, precum ţuică de prune sau de mere, mălai copt la tavă, unt de casă sau telemea.
Mădălina Duicu, din comuna Cornereva, spune că este învăţător, iar după ce termină orele se ocupă de ferma pe care o are împreună cu soţul.
“Avem o plantaţie foarte mare de aproape şapte hectare de pomi fructiferi şi avem şi o gospodărie cu mai multe vaci, oi, de unde provine şi telemeaua foarte grasă de oaie, caş dulce, unt de casă, care este specialitatea noastră, mălai de casă copt pe vatră, pe care le oferim clienţilor. Tot ce avem noi bun şi sănătos în gospodărie aducem cu drag la cumpărători. Facem şi pălincă de prune, mere sau pere. Toate produsele sunt naturale. Nicăieri nu ieşi în câştig, dacă nu depui efort. E multă muncă, dar eu zic că merită, aşa de satisfăcut te simţi. Şi noi am avut posibilitatea să plecăm în străinătate, dar nu ştiu, greu ne desprindem de locurile natale. Eu cred că şi românii îşi iubesc patria, pentru că altfel nu ar sta aici”, consideră Mădălina Duicu.
Intrarea la expoziţia “Serbarea Crăciunului” este liberă.
Citeşte şi: Fotografii neretuşate cu Nicole Kidman, Penelope Cruz şi Kate Winslet pentru Calendarul Pirelli 2017 - FOTO
Citeşte şi: Cea mai bătrână persoană din lume a împlinit 117 ani. Ce spune despre secretul longevităţii
Citeşte şi: Cum arată noul dom de oţel al reactorului avariat de la centrala nucleară de la Cernobîl. E mai înalt decât Statuia Libertăţii şi de 3 ori mai greu decât Turnul Eiffel
Citeşte şi: Actriţa Amanda Seyfried va deveni mamă pentru prima oară. Motivul pentru care nu va purta rochie de mireasă la căsătoria sa
Citește pe alephnews.ro: O avocată în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie. Alejandra Rodríguez a fost încoronată Miss Univers Buenos Aires
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
CANCAN.RO
Refrenul manelei „Made in Romania”, din vestiarul lui Inter, este copiat de la un compozitor român celebru: „Nu mi s-a cerut voie”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe