Început de an Universitar pentru programele susţinute de către NTT DATA Romania

Început de an Universitar pentru programele susţinute de către NTT DATA Romania

NTT DATA Romania susţine în acest an universitar trei linii de studiu în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Matematică – Informatică: o linie de studiu la nivel licenţa, una de master şi un program postuniversitar de reconversie profesională. “Deschiderea oficială a anului universitar 2018-2019 înseamnă pentru NTT DATA Romania continuarea susţinerii comunităţii şi a viitoarelor generaţii de specialişti în IT. Alături de reprezentanţii Universităţii Babeş-Bolyai, cei ai mediului diplomatic şi de afaceri am semnat astăzi documentul privind constituirea Consiliului Consultativ al Liniei Germane de Studii, prin care susţinem promovarea unui sistem educaţional universitar cu adevărat sustenabil. Cele trei linii de studiu, deschid perspective promiţătoare tuturor celor care au decis să le urmeze. Acestea le propun studenţilor, dezvoltarea competenţelor în sfera IT, dar şi dobândirea de experienţă practică, atât de necesară pentru o bună integrare în piaţa muncii.” a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=12659

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici