Ar putea să apară tulpina românească a SARS-CoV-2? Explicaţiile lui Valeriu Gheorghiţă

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, explică de ce nu este exclusă apariţia unei tulpini româneşti a SARS-CoV-2.

892 afișări
Imaginea articolului Ar putea să apară tulpina românească a SARS-CoV-2? Explicaţiile lui Valeriu Gheorghiţă

Ar putea să apară tulpina românească a SARS-CoV-2? Explicaţiile lui Valeriu Gheorghiţă

Medicul a fost întrebat marţi dacă există pericolul să apară o nouă tulpină în România.

„S-a discutat foarte mult despre acest lucru. Sigur că din punct de vedere teoretic, atâta timp cât ai un număr foarte mare de infecţii în general în rândul persoanelor nevaccinate, există această şansă virusului să se multiplice practic necontrolat. Pot să apară erori de copiere, practic să se acumuleze aceste mutaţii care în final evident că pot să genereze o nouă variantă virală, adaptată, pentru că tot acest proces de acumulare de mutaţii reprezintă, de fapt, evoluţia naturală a virusului în populaţie. Când virusul se multiplică nestingherit, nimic nu îl opreşte, se răspândeşte de la o persoană la alta pentru că majoritatea variantelor virale au fost generate în ţările cu rată foarte mică de acoperire vaccinală”, a răspuns coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că, după părerea sa, această supoziţie este mai degrabă teoretică decât practică.

„Dar nu este exclus ca la nivel global să se întâmple acest lucru, pentru că, din păcate, chiar dacă avem aproximativ 50% din populaţia globului care a primit cel puţin o doză de vaccin, ţările în curs de dezvoltare au în continuare o rată de acoperire vaccinală undeva de 5 - 6%, adică foarte puţin”, a adăugat medicul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici