Forţele militare din SUA au început distribuţia vaccinului anti-COVID-19, dezvoltat de Moderna

  • Compania Moderna a început să distribuie vaccinul împotriva COVID-19 cu ajutorul camioanelor militare.
  • Autorităţile de reglementare au raportat la începutul acestei săptămâni că vaccinul Moderna a fost sigur şi eficient în 94% din cazuri.
  • În decursul zilei de duminică, vaccinul va ajunge în peste 3.700 de locaţii din Statele Unite.
672 afișări
Imaginea articolului Forţele militare din SUA au început distribuţia vaccinului anti-COVID-19, dezvoltat de Moderna

Compania Moderna a început să distribuie vaccinul împotriva COVID-19, cu ajutorul camioanelor militare. În decursul zilei de duminică, vaccinul va ajunge în peste 3.700 de locaţii din Statele Unite, conform declaraţiilor generalului Gustave Perna.

Vaccinul celor de la Moderna este al doilea vaccin care a fost aprobat în SUA şi va fi distribuit, mai întâi, luni, pentru cei care lucrează în sistemul medical. 

Un comitet consultativ al FDA a votat joi cu 20-0 şi o abţinere că beneficiile vaccinului Moderna au depăşit riscurile, iar vineri a fost dată autorizarea oficială.

Autorităţile de reglementare au raportat la începutul acestei săptămâni că vaccinul Moderna a fost sigur şi eficient în 94% din cazuri.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat pe Twitter cu câteva ore înainte de anunţul oficial, că vaccinul a fost „aprobat cu un vot covârşitor” şi distribuţia va „începe imediat”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici