Greva jurnaliştilor de la România liberă a încetat după promisiuni de plată a salariilor restante

Jurnaliştii publicaţiei România liberă, care joi, la ora 14.00, au intrat în grevă, din cauza neonorării de către conducerea administrativă a ziarului a obligaţiilor financiare faţă de redacţie, au încetat protestul, care a durat circa 4 ore, după ce au primit asigurări că li se vor plăti salariile.

318 afișări
Imaginea articolului Greva jurnaliştilor de la România liberă a încetat după promisiuni de plată a salariilor restante

Aproximativ 20 de jurnalişti ai publicaţiei România liberă au intrat în grevă (Imagine: Facebook)

Anunţul a fost făcut pe conturile de Facebook ale unor jurnalişti ai publicaţiei România liberă.

"Redacţia România liberă a încetat greva ca urmare a dialogului avut cu conducerea administrativă, care a dat termene ferme pentru stingerea datoriilor, sub forma restanţelor salariale, avute la angajaţii RL", a scris jurnalistul Laurenţiu Mihu, pe contul său de Facebook.

Ca urmare a deciziei jurnaliştilor de a înceta greva, ediţia de vineri a publicaţiei România liberă va apărea pe piaţă în condiţii normale.

Aproximativ 20 de jurnalişti ai publicaţiei România liberă au intrat în grevă, pe durată nedeterminată, începând de joi, ora 14.00, din cauza neonorării de către conducerea administrativă a ziarului a obligaţiilor financiare faţă de redacţie, au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse.

Un anunţ privind intenţia redacţiei publicaţiei România liberă de a intra în grevă a fost postat joi pe site-ul romanialibera.ro: "Din cauza neonorării de către conducerea administrativă a cotidianului România liberă a obligaţiilor financiare faţă de redacţie, ziariştii de la departamentele print şi online au decis să întrerupă activitatea pe termen nedeterminat, începând de astăzi, 28 februarie, ora 14.00".

La momentul difuzării acestei ştiri, anunţul nu se mai regăseşte pe site-ul publicaţiei.

Pe de altă parte, în momentul difuzării acestei ştiri, pe site-ul romanialibera.ro ultima ştire a fost publicată la ora 13.59.

Surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că aproximativ 20 de jurnalişti ai cotidianului România liberă au intrat în grevă joi, la ora 14.00.

"Aşteptăm o reacţie din partea conducerii administrative, pentru că este vorba doar de revendicări salariale, adică de restanţe", a declarat, pentru MEDIAFAX, unul dintre jurnaliştii aflaţi în grevă. Acesta a refuzat să facă alte comentarii.

Totuşi, surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că jurnaliştii de la România liberă nu şi-au primit salariile pe lunile decembrie şi ianuarie, care ar fi trebuit să se plătească pe 10 ianuarie, respectiv 10 februarie.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Dan Turturică, redactorul-şef al cotidianului România liberă, şi Dan Adamescu, patronul publicaţiei, nu au putut fi contactaţi.

Cotidianul România liberă face parte din portofoliul grupului de presă Medien Holding, controlat de familia Adamescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici