"Buzunarul cu pâine", cu Oana Pellea şi Mihai-Gruia Sandu, jucat cu casa închisă la Londra

Spectacolul "Buzunarul cu pâine", cu Oana Pellea şi Mihai-Gruia Sandu, după o piesă a lui Matei Vişniec, a avut două reprezentaţii, cu casa închisă, vineri şi sâmbătă, la Riverside Studios din Londra

"Buzunarul cu pâine", cu Oana Pellea şi Mihai-Gruia Sandu, jucat cu casa închisă la Londra (Imagine: teatrulmetropolis.ro)

Prezentat deja în Franţa, Maroc, Liban si Elveţia, spectacolul "Buzunarul cu pâine" a avut şi premiera lononeză, cu casa închisă, la Riverside Studiosm, informează Institutul Cultural Român (ICR) din Londra.

Prestaţia celor doi actori a ridicat în picioare publicul londonez la cele două reprezentaţii, care au fost anunţate în majoritatea revistelor şi portalurilor de teatru britanice: Evening Standard, TimeOut London, westlondonliving.co.uk, visitlondon.com, movestage.co.uk etc.

Potrivit ICR Londra, drama realistă "Buzunarul cu pâine" a impresionat prin "măiestria actoricească" şi "textul inteligent".

La reprezentaţie a fost prezent în sală şi ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga. Reacţiile după spectacol au fost elogioase: "Vă mulţumim că ne-aţi dat ocazia să vedem doi mari actori români pe scena londoneză"; "Spectacolul mi-a plăcut enorm, a fost minunat"; "O performanţă incredibil de bine jucată", potrivit ICR Londra.

"«Buzunarul cu pâine» este o piesă... realistă. Simplă prin situaţia dramatică, piesa devine universală, în sensul cel mai dureros, prin felul în care se dezvoltă. Morala acestei fabule atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui neapărat să acţioneze", spune Matei Vişniec.

La rândul lor, actorii completează: "Vorbeşte despre noi. Aşa cum suntem. Cinici şi superficiali. Inteligenţi şi penibili. Generoşi şi laşi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune şi rele. Într-o lume îngheţată în vorbe. Nemişcată. O lume caraghioasă şi tristă în acelaşi timp. Un text emoţionant. Vişniec undeva între Caragiale şi Beckett. Şi ce atâtea cuvinte!...".

"Buzunarul cu pâine" a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol la ediţia 2009 a Festivalului Comediei Româneşti (festCo) de la Bucureşti.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
TEATRU ,
PREMIERĂ ,
LONDRA ,
buzunarul cu pâine ,
oana pellea ,
mihai gruia sandu
COMENTARII
  • daniela stanciu 21 dec 2009

    "Buzunarul cu paine" - o drama realista, un spectacol teatral de exceptie cu doi actori minunati, Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu, pe care am avut bucuria sa ii vedem la Teatrul Metropolis pe 7 martie 2009. Oana Pellea impresioneaza profund si cu acest rol pe care il traieste pana la alb incandescent!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa