Chitaristul spaniol Paco de Lucia a murit

Chitaristul spaniol Paco de Lucia a murit în Mexic, la vârsta de 66 de ani, a anunţat, miercuri, primăria din Algeciras, oraşul natal al muzicianului, aflat în sudul Spaniei.

1734 afișări
Imaginea articolului Chitaristul spaniol Paco de Lucia a murit

Chitaristul spaniol Paco de Lucia a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Paco de Lucia, unul dintre cei mai renumiţi chitarişti flamenco, a murit în urma unei crize cardiace, a precizat serviciul de presă al primăriei din Algeciras.

Decesul chitaristului reprezintă "o pierdere ireparabilă pentru lumea culturală, pentru Andaluzia", a declarat primarul din Algeciras, Jose Ignacio Landaluce.

Primăria din Algeciras a decretat ziua de miercuri drept zi de doliu oficial în memoria muzicianului.

Paco de Lucia s-a născut pe 21 decembrie 1947, în acest oraş din Andaluzia, în apropiere de Cádiz, şi a devenit un chitarist cunoscut pe plan mondial, care a ştiut să modernizeze stilul flamenco tradiţional, combinându-l cu jazz-ul, şi inspirându-se din diverse alte orizonturi muzicale.

Paco de Lucia a devenit cunoscut pentru înregistrările sale cu cântăreţul de flamenco Camarón de la Isla, în anii 1970, alături de care a realizat 10 albume. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Rio Ancho" (rearanjat orchestral ulterior în combinaţie cu albumul A"Mediterranean Sundance" al muzicianului Al Di Meola), "Entre dos aguas", "La Barrosa", "Impetu", "Cepa Andaluza" şi "Gloria al Nino Ricardo".

Colaborările sale cu chitariştii John McLaughlin, Al Di Meola şi Larry Coryell de la sfârşitul anilor '70 l-au făcut cunoscut şi în afara Spaniei natale.

De Lucia a înfiinţat Paco de Lucia Sextet în 1981, alături de fraţii săi, cântăreţul Pepe de Lucia şi chitaristul Ramon de Algeciras, şi a colaborat cu pianistul de jazz Chick Corea pe albumul "Zyryab" din 1990. În 1983 a apărut în filmul lui Carlos Saura intitulat "Carmen", pentru care a fost nominalizat la premiul BAFTA, la categoria "cea mai bună coloană sonoră". În 1992, a cântat live la Expoziţia Mondială de la Sevilla, iar, un an mai târziu, la Plaza Mayor din Madrid.

În 2004, a fost recompensat cu premiul Prinţul Asturiei pentru Artă, iar, în 2010, a primit titlul onorific de doctor din partea Berklee College of Music din Boston.

Din 2004 şi-a redus considerabil concertele cu public, a renunţat la turnee şi susţinea doar câteva concerte pe an, de regulă în Spania, Germania şi la câteva festivaluri europene în lunile de vară. În 2005 a fost nominalizat la premiile Latin Grammy la categoria "producătorul anului", pentru albumul "La Tana's Tu, Ven a Mi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici