Cinematografia în România: 68 de cinematografe, număr record de spectatori în 2010

Cele 68 de cinematografe în funcţiune din România au avut, în 2010, încasări de circa 111,6 milioane de lei, cu peste 24,7 milioane de lei mai mult faţă de 2009, în condiţiile în care şi numărul de spectatori a crescut cu peste 1,22 milioane de spectatori faţă de anul precedent.

835 afișări
Imaginea articolului Cinematografia în România: 68 de cinematografe, număr record de spectatori în 2010

Cinematografia în România: 68 de cinematografe, număr record de spectatori în 2010 (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Potrivit Anuarului statistic al cinematografiei pe 2010, realizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de spectatori în cinematografele din România, din ultimii cinci ani.

Astfel, anul trecut, 6.508.747 de spectatori (faţă de 5.279.932 de spectatori - în 2009, 3,79 milioane de spectatori - în 2008, 2,92 milioane - în 2007 şi 2,77 milioane - în 2006) au intrat în cele 68 de cinematografe în funcţiune.

De asemenea, încasările totale în cinematografele din România au atins, în 2010, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani, ajungând la 111.640.783 de lei, spre deosebire de 86.940.607 lei (în 2009), 53,1 milioane de lei (în 2008), 34,3 milioane de lei (în 2007) şi 28,2 milioane de lei (în 2006).

Creşterile masive ale încasărilor din exploatarea cinematografelor anul trecut se datorează, însă, şi creşterii preţului mediu al unui bilet, de la 16,47 de lei, în 2009, la 17,15 lei, în 2010.

Pe de altă parte, numărul cinematografelor în funcţiune a scăzut constat în ultimii cinci ani, ajungând în 2010 la 68, faţă de 74 (în 2009), 75 (în 2008), 72 (în 2007) şi 73 (în 2006).

Cele mai mari încasări le-au înregistrat sălile de cinema de la Cinema City România şi Hollywood Multiplex. Astfel, Cinema City România a înregistrat, anul trecut, încasări de peste 56,6 milioane de lei şi circa 3 milioane de spectatori, în timp ce Hollywood Multiplex a înregistrat încasări de 22,3 milioane de lei şi 1,17 milioane de spectatori.

Pe locul al treilea în topul cinematografelor, în funcţie de încasări şi numărul de spectatori, se situează Movieplex Cinema. În 2010, sălile Movieplex Cinema au avut încasări totale de 15,2 milioane de lei şi 775.803 spectatori.

Pe de altă parte, Light Cinema Bucureşti a înregistrat, anul trecut, încasări de 4,679 milioane de lei şi 260.922 de spectatori. Topul încasărilor şi al spectatorilor este continuat de Odeon Cineplex din Cluj, cu 4,677 milioane de lei şi 305.525 de spectatori.

Totodată, cinematografele deţinute de regizorul Tudor Giurgiu şi producătorul Ada Solomon - City Cinema - au avut încasări de 4,49 milioane de lei şi 380.636 spectatori.

Cele 33 de cinematografe funcţionale din reţeaua RADEF RomâniaFilm au avut, anul trecut, încasări totale de 1.934.103 lei şi 291.231 spectatori. Deşi numărul cinematografelor funcţionale din reţeaua de stat RADEF a scăzut, încasările totale şi numărul de spectatori au crescut anul trecut faţă de anul precedent. În 2009, funcţionau 37 de cinematografe RADEF, care raportau încasări totale de 1.336.181 lei şi 209.199 spectatori.

În schimb, CinemaPro din Bucureşti şi Cinema Patria din Craiova au avut, anul trecut, cei mai mulţi spectatori - 133. 033 şi, respectiv, 62.712, într-un top 20 al sălilor de cinema cu un singur ecran. Ele sunt urmate în top de Cinema Studio din Bucureşti - 51.281 spectatori, Victoria din Cluj - 42.332 spectatori şi Patria din Bucureşti - 34.627 spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici