CNA: Televiziunea Kanal D, amendată cu 10.000 de lei pentru limbaj injurios

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu 10.000 de lei televiziunea Kanal D, pentru emisiunea "WOWbiz" din 1 octombrie, în care invitaţii Luis Lazarus şi Nelson Mondialu' au intrat într-o dispută verbală, folosind un limbaj injurios.

173 afișări
Imaginea articolului CNA: Televiziunea Kanal D, amendată cu 10.000 de lei pentru limbaj injurios

CNA: Televiziunea Kanal D, amendată cu 10.000 de lei pentru limbaj injurios (Imagine; Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Potrivit CNA, emisiunea a fost difuzată de la ora 22.15, cu semnul de încadrare "12" (programe interzise minorilor sub 12 ani).

Prezent la şedinţa CNA de marţi, Mădălin Ionescu, moderatorul emisiunii "WOWbiz", a spus că, în general, la această emisiune a încercat să nu fie făcute excese.

"Este adevărat că prezenţa lui Nelson poate fi contestată, dar noi nu l-am dat drept exemplu pozitiv niciodată (...) Am cerut întreruperea microfonului, emisia a fost întreruptă şi discuţia s-a încheiat. Când discuţia a degenerat realmente, emisia s-a încheiat", a mai spus Mădălin Ionescu.

La propunerea membrului CNA Monica Gubernat, CNA a decis să amendeze cu 10.000 de lei televiziunea Kanal D. Sancţiunea a fost aplicată cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu), în timp ce Radu Călin Cristea a votat "împotrivă".

"Până la ora 23.00 nu ai voie să difuzezi aşa ceva", a spus Monica Gubernat.

Amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective", dar şi pentru încălcarea articolului 18, b din Codul audiovizualului - "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: scene de sex, limbaj sau comportament obscen" şi articolul 19, alineatul 2, litera f din Cod - "Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici