Comisia de Cultură a Camerei: Posturile generaliste şi de ştiri trebuie să difuzeze emisiuni culturale

Televiziunile generaliste trebuie să difuzeze săptămânal cel puţin 120 minute de emisiuni culturale sau educative, iar posturile de ştiri trebuie să transmită în fiecare săptămână 30 minute de astfel de programe, potrivit unui proiect legislativ aprobat miercuri de Comisia de Cultură a Camerei.

62 afișări
Imaginea articolului Comisia de Cultură a Camerei: Posturile generaliste şi de ştiri trebuie să difuzeze emisiuni culturale

Comisia de Cultură a Camerei: Posturile generaliste şi de ştiri trebuie să difuzeze emisiuni culturale (Imagine: Mediafax Foto)

Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a aprobat, cu unanimitate de voturi, propunerea legislativă iniţiată de deputatul PNL Mirel Taloş, care modifică şi completează actuala Lege a audiovizualului (Legea 504 din 2002).

Potrivit propunerii legislative, "programele oferite publicului de radiodifuzorii care difuzează servicii generaliste de televiziune trebuie să rezerve săptămânal cel puţin 120 de minute pentru emisiuni cu conţinut cultural sau educativ, exceptând intervalul orar 1.00 - 7.00".

Totodată, "programele oferite publicului de radiodifuzori care difuzează programe de televiziune specializate în ştiri trebuie să rezerve săptămânal cel puţin 30 de minute pentru emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, exceptând intervalul orar 1.00 - 7.00".

Dacă televiziunile generaliste şi posturile de ştiri nu vor respecta aceste prevederi riscă amenzi contravenţionale de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, care vor fi aplicate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în conformitate cu articolul 90 din Legea audiovizualului.

În proiect se menţionează că "emisiunile cu conţinut cultural sau educativ" sunt cele care conţin: muzică (concerte sau recitaluri de muzică clasică, emisiuni de istoria muzicii, prezentarea vieţii şi operei unor compozitori români şi compozitori străini, interviuri cu personalităţi ale vieţii muzicale, prezentarea unor evenimente muzicale, spectacole de operă, alte emisiuni care au ca subiect muzica clasică); arte plastice (pictura, grafica, sculptura, fotografia) şi arte decorative (ceramică, design, sticlărie, metal); literatură; dramaturgie, alte lucrări de artă dramatică; artă cinematografică; balet; arta circului; arhitectură; cultura populară românească şi a minorităţilor naţionale din România (emisiuni despre tradiţii, muzică populară românească, pusă într-un context critic sau istoric, emisiuni de prezentare a civilizaţiei satului românesc etc.); cultura populară europeană (muzică tradiţională din spaţiul cultural european, pusă într-un context critic sau istoric, emisiuni de prezentare a civilizaţiei europene, emisiuni despre tradiţii etc.); istorie; ştiinţă.

În privinţa acestui proiect legislativ, Senatul este cameră decizională. Dacă proiectul legislativ va fi adoptat, va modifica astfel actuala Lege a audiovizualului, iar prevederile privind difuzarea emisiunilor culturale sau educative vor intra în vigoare la şase luni de la data publicării noii legi în Monitorul Oficial.

Totodată, CNA va fi însărcinat cu controlul respectării de către televiziunile generaliste şi de ştiri a prevederilor privind difuzarea emisiunilor culturale şi educative.

Potrivit deputatului PNL Mirel Taloş, prin iniţiativa sa legislativă vrea să tragă un semnal, înainte ca "domnişoara imbecilă să ajungă principalul model de televiziune". "Este doar un pas, cu această iniţiativă legislativă nu facem curăţenia necesară, ci doar îmbunătăţim puţin calitatea a ceea ce vedem pe ecran", a spus Taloş.

"Avem datoria măcar să încercăm să facem ceva pentru a creşte calitatea serviciilor audiovizuale, pentru că, din păcate, acum asistăm la degradarea spaţiului audiovizual. Încercarea de a convinge şi radiodifuzorii privaţi de a oferi un număr minim de emisiuni educative culturale vine în sprijinul cetăţenilor acestei ţări. Chiar dacă pare o încercare forţată de a interveni într-un mediu de business (...), nu putem face abstracţie totuşi de ceea ce se întâmplă astăzi, cu toţii suntem şi părinţi (...) Suntem îngrijoraţi chiar de preferinţele publicului, pentru că, până la urmă, televiziunile dau ce se cere", a spus Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură din Cameră. Ea a precizat că aceste emisiuni trebuie difuzate într-un "interval orar bun, pentru a nu exista riscul să vedem emisiuni culturale între 2 şi 3 dimineaţa".

Pe de altă parte, CNA a avizat favorabil această iniţiativă legislativă. "Noi îl considerăm ca fiind în sensul interesului public. Considerăm că aceste cuantumuri pe care le prevede proiectul sunt realizabile de către radiodifuzori, nu reprezintă un efort special pentru a putea să se încadreze în aceşti parametri", a spus Popescu, la Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor.

Guvernul nu a formulat încă un punct de vedere oficial cu privire la proiectul legislativ aprobat miercuri de Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici