Elena Băsescu a recitat versuri de Alexei Mateevici în Parlamentul European

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a organizat în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles o expoziţie dedicată poetului moldovean Alexei Mateevici, ocazie cu care ea a subliniat importanţa operei acestuia, recitând câteva versuri.

190 afișări
Imaginea articolului Elena Băsescu a recitat versuri de Alexei Mateevici în Parlamentul European

Elena Băsescu a recitat versuri de Alexei Mateevici în Parlamentul European (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Prin acest eveniment dorim să-i aducem un omagiu celui care a luptat pentru limba română în Basarabia. Cred că este important să ne reamintim mai des de trecutul nostru, având în vedere că ieri, 24 ianuarie, am serbat în ţară Ziua Unirii Principatelor", a declarat Elena Băsescu la vernisarea expoziţiei, potrivit unui comunicat.

Europarlamentarul s-a referit pe larg şi la importanţa creaţiei literare a lui Alexei Mateevici. "Alexei Mateevici ne-a lăsat moştenire opera «Limba Noastră», scrisă într-un moment în care intuia că vor avea loc mari transformări în societatea ţaristă. Prin această creaţie, el a reuşit să transmită tuturor românilor un îndemn actual şi astăzi - acela de a ne apăra valorile prin care ne identificăm: limba, cultura, tradiţiile", a spus Elena Băsescu.

Ea a apreciat că, "într-un anumit plan, Alexei Mateevici a reprezentat pentru Basarabia ceea ce a însemnat Mihai Eminescu pentru dezvoltarea limbii noastre".

"Fiind o autoritate recunoscută în lingvistică, măcar şi pentru simplul motiv că vorbea 12 limbi, poetul a vrut să transmită, în primul rând, originea latină a limbii vorbite de românii din Basarabia, răspunzând astfel procesului de rusificare promovat de autorităţile ţariste", a mai declarat Elena Băsescu.

Europarlamentarul a şi recitat câteva versuri din Alexei Mateevici - "Limba noastră-i foc ce arde/ Într-un neam ce fără veste/ S-a trezit din somn de moarte/ Ca viteazul din poveste" -, spunând că acestea surprind dezideratul vital al basarabenilor ca, înaintea Primului Război Mondial, prin limba pe care o vorbeau să-şi păstreze existenţa istorică.

"Vă asigur că atât eu, cât şi colegii mei din Grupul Partidului Popular European vom fi alături de Republica Moldova în procesul asumat de integrare în Uniunea Europeană. România susţine acest obiectiv şi ne dorim ca şi cetăţenii din Republica Moldova să se bucure, cât mai curând, de aceleaşi drepturi pe care le au astăzi cetăţenii români", a mai spus ea.

Deschiderea expoziţiei a avut loc marţi, în prezenţa lui Ion Găină, directorul muzeului Alexei Mateevici din Zaim, Republica Moldova, şi a secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac. Expoziţia va fi deschisă până joi şi conţine interpretările grafice ale operei poetului, tablouri şi alte exponate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici