Expoziţia "Realizările Guvernului Ponta în anul 2013" va fi vernisată, miercuri, la Muzeul Ţăranului Român

Expoziţia de grafică "Realizările Guvernului Ponta în anul 2013", a caricaturistului Mihai Stănescu, va fi vernisată miercuri, de la ora 18.00, în Sala Acvariu la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală, când va avea loc şi o lansare de carte, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

161 afișări
Imaginea articolului Expoziţia "Realizările Guvernului Ponta în anul 2013" va fi vernisată, miercuri, la Muzeul Ţăranului Român

Expoziţia "Realizările Guvernului Ponta în anul 2013" va fi vernisată, miercuri, la Muzeul Ţăranului

Artistul Mihai Stănescu s-a hotărât să apară în public cu o expoziţie după ce o tânără, care intrase în magazinul de căni de la Sala Palatului, l-a întrebat: "Mai trăieşte Stănescu ăsta?". "Trăieşte, acum e plecat în Thailanda, îi ţin eu locul", a răspuns artistul.

Astfel, douăzeci de lucrări ale sale vor fi prezentate, miercuri, la Sala Acvariu.

Mihai Stănescu s-a născut la ţară, într-o familie de ţărani, de aceea a ales Muzeul Naţional al Ţăranului Român pentru a expune. După 1989, în afară de caricaturi a vândut şi idei de publicitate, majoritatea publicate în penultimul album "Cum îţi vin ideile, Mihai Stănescu?". Întrebat cum negociază preţurile, artistul a răspuns: "Clienţii propun o sumă, iar eu scad".

Expoziţia "Realizările Guvernului Ponta în anul 2013" va putea fi vizitată până pe 6 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici