Facebook a devenit a treia mare companie de Internet din SUA, mai mare decât EBay

Facebook a devansat EBay în funcţie de valoarea de piaţă estimată şi a devenit a treia mare companie de Internet din Statele Unite, ceea ce scoate în evidenţă interesul în creştere al investitorilor pentru site-urile de socializare, transmite Bloomberg.

57 afișări
Imaginea articolului Facebook a devenit a treia mare companie de Internet din SUA, mai mare decât EBay

Facebook a devenit a treia mare companie de Internet din SUA, mai mare decât EBay

Acţiunile Facebook sunt tranzacţionate la peste 16 dolari pe unitate la bursa SecondMarket Inc din New York, destinată companiilor aflate în proprietate privată, a declarat o sursă apropiată situaţiei. Acest preţ conferă Facebook o valoare de piaţă de circa 41 de miliarde de dolari, peste cea de 39,3 miliarde de dolari a EBay, care este cotată la bursa Nasdaq.

Facebook este devansată, în rândul companiilor de Internet, numai de Amazon.com (74,4 miliarde dolari) şi Google (192,9 miliarde dolari).

Compania Facebook, cel mai mare operator al unui site de socializare la nivel mondial, a devansat anterior Yahoo! şi Expedia.

Valoarea estimată a Facebook nu indică însă valoarea sa în cazul unei oferte publice iniţiale, care ar putea avea loc după ani de zile, a declarat Lise Buyer, fondatoarea companiei de consultanţă Class V Group din Portola Valley, California.

"Ar putea fi de 41 de miliarde de dolari, dar nu putem şti decât atunci când va fi tranzacţionată la bursă", a spus ea.

Valoarea Facebook la bursa SecondMarket din New York a crescut de peste trei ori în ultimul an, potrivit unei surse.

Săptămâna trecută, SharesPost, o altă bursă privată, a estimat valoarea Facebook la 40,9 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici