Fosta reşedinţă Teodoreanu, descrisă în romanul La Medeleni, este scoasă la vânzare

Romania Sotheby's International Realty scoate la vânzare o vilă situată în centrul Capitalei, lângă Grădina Icoanei, proprietate care a fost în trecut reşedinţa familiei Teodoreanu, cu origini ce se întind dincolo de Revoluţia de la 1848.

902 afișări
Imaginea articolului Fosta reşedinţă Teodoreanu, descrisă în romanul La Medeleni, este scoasă la vânzare

Fosta reşedinţă Teodoreanu, descrisă în romanul La Medeleni, este scoasă la vânzare

Proprietatea a fost scena unor momente celebre descrise în faimoasa trilogie "La Medeleni", scrisă de Ionel Teodoreanu, notează Ziarul Financiar.

Clădirea a fost construită în 1912, în stilul Belle Epoque, şi are şapte camere şi şase băi, fiind în prezent în proces de renovare în urma căruia va avea trei apartamente de lux.

Destinul mai cunoscut publicului al Familiei Teodoreanu începe odată cu Alexandru T. Teodoreanu, fiu de preot şi care ajunge primar la Iaşi, procuror şi un avocat reputat. Acesta a avut trei copii – Osvald, Laurenţiu şi Alexandru. Osvald a rămas în Iaşi şi a continuat tradiţia profesiei de avocat pornită de tatăl său. Laurenţiu şi Alexandru şi-au continuat parcursul la Bucureşti. Laurenţiu Teodoreanu, unchiul prozatorului Ionel Teodoreanu, a fost directorul Uzinei electrice din Iaşi, iar din 1907 a preluat conducerea reprezentanţei Siemens din Bucureşti. Acesta a devenit primul personaj inginer din literatura română, fiind evocat de Ionel Teodoreanu în ”La Medeleni” sub chipul lui ”Herr Direktor”. În această reşedinţă a locuit şi Osvald când era în Bucureşti, iar Laurenţiu a rămas până a plecat în calitate de voluntar în armata franceză în 1915, pierzându-şi viaţa puţin înainte de încheierea războiului.

Reşedinţa a fost construită de Alexandru Teodoreanu, un alt Alexandru Teodoreanu a răscumpărat imobilul ce ieşise între timp din proprietatea familiei, iar Alexandru Vasiliu a vândut proprietatea către actualul dezvoltator, nepot al ultimului Alexandru Teodoreanu.

”Demersul actualului proprietar este unul salutar întrucât şi-a propus nu doar să creeze un spaţiu confortabil pentru o reşedinţă centrală, dar şi-a propus şi să păstreze bagajul cultural cu care este înzestrat acest imobil. Practic, este o îmbinare a unui stil de viaţă cu parfum de Belle Epoque cu un trai actual conectat la viaţa urbană într-un cadru şi atmosferă specială” a declarat Monica Barbu, CEO al Romania Sotheby’s International Realty.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici