Helen Mirren este Prospero în "Furtuna". Regizoarea Julie Taymor: Shakespeare este mai sofisticat decât majoritatea scenariştilor - VIDEO

Julie Taymor, regizoarea filmului "Furtuna", cu Helen Mirren în rolul principal, a declarat, vineri, la o conferinţă de presă care a avut loc în Capitală, că William Shakespeare este mai sofisticat decât mulţi scenarişti, personajele fiind nuanţate şi evitând obişnuita formulă "alb sau negru".

420 afișări
Imaginea articolului Helen Mirren este Prospero în "Furtuna". Regizoarea Julie Taymor: Shakespeare este mai sofisticat decât majoritatea scenariştilor - VIDEO

Regizoarea Julie Taymor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul regizoarei va fi proiectat în cadrul Festivalului Ro-IFF, care se desfăşoară în Capitală între 1 şi 9 octombrie.

Regizoarea Julie Taymor şi muzicianul Elliot Goldenthal au susţinut o conferinţă de presă, vineri, în cadrul Ro-IFF.

Astfel, Taymor a spus că a decis să îl facă pe Prospero femeie pentru că pur şi simplu a dorit să lucreze cu Hellen Mirren. Cele două s-au întâlnit la o recepţie a Sindicatului regizorilor americani, iar atunci Taymor a întrebat-o pe Mirren dacă nu vrea să joace în filmul său "Furtuna".

"A spus că vrea. Probabil credea că este vorba de piesa de teatru, dar eu vorbeam de film", a spus regizoarea. "Am vrut să fac un Prospero feminin, pentru că făcusem deja trei montări, în teatru, cu Prospero bărbat", a mărturisit regizoarea, adăugând că cele mai grele părţi ale muncii au fost să traducă termeni de la masculin la feminin. "Prospero este stăpânul insulei. Nu am putut să schimbăm «master» în «mistress» (amantă, n.r.), pentru că nu mai era acelaşi lucru", a spus ea. Pentru că Prospero este femeie, de data aceasta, personajul este acuzat de vrăjitorie.

În ceea ce priveşte statutul ei de femeie-regizor, Taymor a spus că nu este interesată de aprecierile legate de gen atunci când este vorba de meseria sa. "Dacă un bărbat ar fi regizat acest film, s-ar fi spus că are ochi bun la casting, dacă este vorba de o femeie, se vorbeşte de protofeminism", a spus ea.

La rândul său, Elliot Goldenthal a mărturisit că la Bucureşti se simte acasă, deoarece bunicul său a plecat din acest oraş, pentru a emigra în Statele Unite ale Americii. "Din multe puncte de vedere, mă simt acasă şi pentru că sunt în oraşul lui Enescu, iar Enescu, pentru mine, este un stră-stră-străbunic", a mai spus muzicianul.

Julie Taymor este câştigătoare a premiului Emmy, nominalizată la Oscar şi la Leul de Aur pentru "Frida" (2002). Născută în 1952, Julie Taymor a regizat teatru, operă şi film, fiind prima femeie care a primit prestigiosul premiu Tony pentru regia unui muzical. Şi-a făcut debutul regizoral cinematografic în 1999 cu filmul "Titus" avându-i pe Anthony Hopkins şi Jessica Lange în rolurile principale.

Cel mai recent film al ei, "Furtuna/The Tempest", prezent în secţiunea 2 x 3 a RO-IFF, o are ca protagonistă pe Helen Mirren, în rolul lui Prospero/Prospera.

Filmul anterior, "Un cântec străbate lumea/ Across the Universe" (de asemenea prezent în festival) este o reluare a celor mai cunoscute piese The Beatles şi a fost nominalizat la Globul de Aur pentru "cel mai bun musical/ comedie" (2008). Din distribuţie face parte şi Bono, liderul trupei U2.

"Frida" (2002), cu Salma Hayek şi Alfred Molina, a adunat şase nominalizări la Oscar şi a câştigat două trofee.

Taymor este binecunoscută şi pentru regia "The Lion King" (1997), o piesă montată pe Broadway şi care i-a adus, printre altele, două premii Tony. Printre numeroasele sale producţii teatrale se numără şi "Darién: A Carnival Mass", prezentat la Lincoln Center (1996), care a primit cinci nominalizări la premiile Tony, inclusiv pentru cel mai bun regizor.

În operă, numeroasele puneri în scenă ale lui Taymor includ opera "Flautul fermecat", de W. A. Mozart, în prezent în repertoriul Operei Metropolitane din New York, "Oedipus Rex", care a câştigat premiul juriului la Festivalul de filme de artă de la Montreal, precum şi un premiu Emmy, "The Flying Dutchman", pentru Los Angeles Music Center, într-o coproducţie cu Houston Grand Opera, şi "Salomé", pus în scenă pentru Opera Kirov din Rusia.

În 1984, Julie Taymor a colaborat cu regizorul român Andrei Şerban, iar rezultatul a fost punerea în scenă a unui basm minunat, "The King Stag", scris de Carlo Gozzi. Julie a realizat costumele, măştile şi păpuşile uriaşe din spectacol, dar l-a ajutat pe Andrei Şerban şi cu mişcarea scenică derivată din teatrul japonez kabuki, ritualurile balineze şi commedia dell'arte. Spectacolul a fost pus în scenă la New York şi Los Angeles, la Veneţia, Madrid, Tokyo, Taipei şi Moscova, iar apoi, în 2000, producţia a străbătut în turneu alte 66 de oraşe americane şi europene.

La începutul anilor '80, Julie Taymor îl întâlneşte pe muzicianul Elliot Goldenthal care ajunge să fie partenerul ei de muncă, dar şi de viaţă. Goldenthal a scris muzica pentru cele mai multe din proiectele lui Julie şi a şi câştigat Oscarul pentru coloana sonoră a peliculei "Frida" (2002).

Goldenthal este cunoscut pentru coloanele sonore din pelicule precum: "Alien 3", "Michael Collins", "Batman Forever", "Obsesia/ Heat" şi "Demolatorul/ Demolition Man". Are şase premii ASCAP, trei nominalizări şi un premiu Oscar, un Glob de Aur, precum şi numeroase alte premii şi nominalizări.

În cadrul Ro-IFF, au loc peste 40 de proiecţii de filme şi evenimente, premiere absolute în România ale unor pelicule recompensate cu premiul Oscar, precum "In a Better World", sau ale unor producţii româneşti mult-aşteptate de public, cum este continuarea celebrei serii "Liceenii".

Şi în acest an, la cea de-a şaptea ediţie a festivalului, se pune accent pe cinematografia europeană, pe producţiile din regiune şi, de asemenea, se încurajează reluarea unui dialog constructiv între profesioniştii din domeniu, sub semnul multiculturalităţii şi creativităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici