INTERVIU: Abdellatif Kechiche - Un film înseamnă un număr incalculabil de detalii

Regizorul tunisian Abdellatif Kechiche, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului Les Films de Cannes a Bucarest (25 - 31 octombrie), a mai spus în acest interviu că nu era foarte plăcut ca actor pe platoul de filmare, având în vedere că îi plăcea foarte mult teatrul şi nu se simţea confortabil ca artist de cinema.

Kechiche a mai povestit pentru MEDIAFAX că, de foarte multe ori, alege ca în scenariul deja stabilit să lase intuiţia şi ceea ce simte să fie elementul primordial. "Cred că am mers mai mult pe ceea ce intuiam sau simţeam când nu eram sigur de alegere, nu am făcut o alegere anume înainte să încep filmările, dar aveam deja în cap posibilităţile care mi se ofereau", a declarat acesta.

Filmul "Adèle: Capitolele 1 şi 2", care spune povestea de dragoste a unei adolescente de 15 ani, aflată la vârsta întrebărilor, a căutărilor şi a descoperirilor, a avut premiera în cinematografele româneşti vineri, fiind distribuit de Independenţa Film.

Întrebat cum a ajuns la această intimitate cu actriţele din film - Lea Seydoux şi Adele Exarchopoulos -, având în vedere scenele explozive şi explicite de sex dintre cele două, Abdellatif Kechiche a spus că este de părere că în toate lungmetrajele se atinge un anumit "grad de intimitate" cu actorii. "Apoi, eu le las foarte multă libertate actorilor în spaţiu şi sunt înconjurat de aceeaşi echipă tehnică de la primul meu film şi până în prezent, astfel încât pe platoul de filmare există deja un raport familiar, de prietenie, de intimitate şi nici actorii nu se simt priviţi cu un ochi care îi judecă sau îi critică în vreun fel", declara regizorul marţi, într-o conferinţă de presă.

Prezentăm interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de regizorul Abdellatif Kechiche:

Reporter: Înainte de a deveni regizor, aţi fost actor. Cum se manifesta actorul Abdellatif Kechiche pe platoul de filmare?

Abdellatif Kechiche: Nu cred că eram foarte agreabil.

Rep.: De ce?

A. K.: Nu eram foarte plăcut ca actor pe platoul de filmare probabil pentru că îmi plăcea mai mult teatrul şi nu mă simţeam în largul meu ca actor de cinema.

Rep.: Spuneaţi că nu aveţi un plan bine definit atunci când mergeţi pe platoul de filmare. Cât de mult se schimbă scenariul şi cât de mult îl adaptaţi?

A. K.: Pentru a fi mai precis, am un scenariu foarte bine scris la început, dar iau în considerare mult mai multe posibilităţi de a dezvolta, de a merge într-o direcţie sau alta şi sunt foarte deschis la aceste schimbări, posibilităţi şi, atunci când lucrez pe platou, când se deschide un drum către unul dintre aceste lucruri, merg pe acesta. Asta pentru a fi mai precis.

Rep.: A fost un scenariu pe care în timpul filmărilor l-aţi schimbat radical?

A. K.: Cred că am mers mai mult pe ceea ce intuiam sau simţeam când nu eram sigur de alegere, nu am făcut o alegere anume înainte să încep filmările, dar aveam deja în cap posibilităţile care mi se ofereau.

Rep.: Unul dintre personajele principale (din filmul "La Vie d'Adèle", n.r.), Emma, spunea că atunci când pictează îşi alege un detaliu pe care apoi îl dezvoltă. Cât de importante sunt detaliile?

A. K.: Cred că un film înseamnă un număr incalculabil de detalii.

Rep.: Care a fost detaliul care a declanşat această poveste?

A. K.: Firul principal a fost întotdeauna dezvoltarea personajului pe care îl joacă Adele...

Rep.: Povesteaţi că, pentru a face un film, trebuie să renunţi la alte lucruri. Şi pentru "Adele..." spuneaţi că aţi renunţat la altele.

A. K.: Nu neapărat la scenarii, ci la direcţii.

Rep.: Există o temă la care aţi renunţat cu greu?

A. K.: Nu, există un număr mare de tematici, teme pe care aş putea să le abordez şi pe care aş putea să le dezvolt, dar una dintre ele se impune la un moment dat. Unele dintre ele ajung să nu mai înseamne atât de mult în filmele mele pe cât credeam la început. De exemplu, tema hazardului, pe care am vrut să o dezvolt în filmul acesta, nu mai este la fel de importantă cum era când începusem eu să mă gândesc la acest film, la fel şi tema diferenţelor sociale pe care mizasem la început nu mai este..., este importantă, dar nu la fel.

Rep.: Referitor la teme, aţi povestit cum aţi ales melodiile pentru film, că aţi dorit să fie în armonie cu încărcătura emoţională a anumitor scene din film, dar voiam să vă întreb cum aţi ales literatura şi pictura ca teme de interes pentru cele două personaje?

A. K.: De ce....? Şi eu îmi pun o întrebare la această întrebare (râde)... Nu am dezvoltat foarte mult în jurul literaturii, filosofiei şi picturii, însă aveam nevoie de ele pentru a le confrunta pe cele două fete, fiind vorba de idei abstracte şi de a contura personajul Emmei prin aceste idei abstracte. Sunt idei care rămân teoretice şi care aparţin personajului Emmei.

Rep.: Emma iubeşte filosofia şi pictura, Adele, literatura. Până la urmă, ştiinţele umaniste domină temele filmului. Credeţi că aceste persoane care au inclinaţii umanistice sunt mai atente, mai pasionale, mai pregătite să încerce lucruri noi?

A. K.: Nu cred (râde). Cred chiar că ceea ce se exprimă prin intermediul personajului Emmei, aş vrea să spun că rămâne la nivel teoretic şi este mai mult vorba de o expresie a codurilor sociale pe care ea le deţine deja şi pe care le respectă mai mult decât expresia ei însăşi. Personalitatea ei este filtrată de aceste coduri sociale învăţate deja, de această educaţie a ei, în timp ce Adele nu răspunde cu idei teoretice şi cu ceea ce a învăţat din coduri, ci răspunde cu propriile păreri şi idei, ceea ce o face să aibă o gândire mult mai liberă.

Rep.: Pentru Emma, Adele a reprezentat muza pentru picturile sale. Dumneavoastră aţi avut o muză în viaţa reală pentru acest film?

A. K.: Trebuie să definim ce înseamnă pentru tine muză...

Rep.: O persoană care să vă inspire...

A. K.: Este greu de definit ce înseamnă inspiraţia, nu am analizat până acum... În orice caz, mie îmi este greu să analizez ce înseamnă inspiraţia. Eu am impresia că este impresia că este un ansamblu de lucruri foarte mici...

Rep.: De unde această idee ca dumneavoastră, ca bărbat, să exprimaţi povestea pasională a unor femei lesbiene?

A. K.: Pentru că este pasionant (râde). Este pasionant să lucrezi cu două actriţe, personajele feminine sunt frumoase, sunt dezirabile, sunt pasionante, personaje foarte complexe, misterioase... Să vă dau un exemplu, suntem la un interviu, o femeie mă intervievează. Poate va fi la fel de interesant şi dacă va veni un bărbat, dar nu va fi la fel de incitant pentru mine (râde).

Rep.: Aveam o curiozitate. Bancul cu viermişorul din farfuria cu spaghete, unde aţi auzit acest banc?

A. K.: Este un banc pe care mi l-a povestit o actriţă.

Rep.: Una dintre actriţele principale?

A. K.: Nu, nu, nu una dintre actriţele principale...

Rep.: Şi există "berea lesbienelor"? Pentru că la un moment dat este scenă în care este prezentată o bere ca fiind a lesbienelor. Există?

A. K.: Nu este denumită ca fiind aşa, dar are un nume care evocă un gust dulce, protector... (râde)

Rep.: Care va fi tema pentru următoarea dată când veţi folosi clacheta.

A. K.: Nu sunt foarte sigur, pentru că am mai multe proiecte, încă nu am ales, dar este posibil ca acţiunea următorului film să se petreacă în Evul Mediu şi să fie despre Heloise şi Abelard...

Rep.: Deci, filmul va stârni contradicţii?

A. K.: Cred că da, da (râde).

Regizorul Abdellatif Kechiche s-a născut în Tunis şi s-a mutat în Franţa, cu familia sa, la vârsta de 6 ani. A fost actor, înainte de a deveni regizor şi scenarist. A avut succes încă de la primul său lungmetraj, "La Faute à Voltaire" (2000) - drama unui tunisian care porneşte clandestin spre Franţa -, premiat cu trofeul Opera Prima la Festivalul de la Veneţia. Al doilea lungmetraj, "L'esquive" (2003), povestea unui adolescent din periferia pariziană care se îndrăgosteşte de o colegă, şi-a adjudecat cele mai importante patru premii César, pentru cel mai bun film, regie, scenariu şi cea mai promiţătoare actriţă (Sara Forestier). A urmat "Cuşcuş cu chefal/ La graine et le mulet" (2007), distins cu premiul juriului la Festivalul de la Veneţia, cu patru premii César (cel mai bun film, regie, scenariu şi cea mai promiţătoare actriţă - Hafsia Herzi) şi declarat de prestigioasa publicaţie Cahiers du cinéma, în 2010, cel mai bun film francez al deceniului. Drama unui bărbat de 60 de ani care îşi antrenează noua şi vechea familie în visul lui de a deschide un restaurant a fost filmată aproape integral cu actori non-profesionişti, descoperiţi de Kechiche.

Tulburător este şi "Venus neagră/ Venus Noire" (2010), prezentat în competiţia Festivalului de la Veneţia. Filmul este inspirat de povestea reală a lui Saartjie Baartman, celebra Venus hotentotă, o femeia adusă din Africa şi vândută unui circ care a expus-o ani de zile ca pe o curiozitate a naturii. În 2008, Kechiche a primit medalia Charlemagne pentru media europeană, decernată în acelaşi an şi regizorului de origine turcă Fatih Akin.

"La Vie d'Adèle" este cel de-al cincilea lungmetraj al său.