Johnny Răducanu a murit la vârsta de 79 de ani

Muzicianul Johnny Răducanu a murit luni dimineaţa, la vârsta de 79 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti. Ion Caramitru, aflat în străinătate, a spus că Johnny Răducanu "era foarte bolnav", însă se afla acasă când a survenit decesul.

8267 afișări
Imaginea articolului Johnny Răducanu a murit la vârsta de 79 de ani

Johnny Răducanu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Totodată, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că un echipaj medical a fost solicitat luni, în jurul orei 10.00, la locuinţa din Capitală a lui Johnny Răducanu. Echipajul SMURD a constatat că Johnny Răducanu a suferit un stop cardio-respirator şi a început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, la ora 11.00 fiind declarat decesul.

Familia lui Johnny Răducanu doreşte discreţie în privinţa ceremoniilor de înmormântare a muzicianului, întrucât artistul a cerut acest lucru pe patul de moarte, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).

"Johnny Răducanu a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Am primit în cursul dimineţii la secretariatul uniunii o informare din partea familiei lui Johnny Răducanu potrivit căreia acesta a cerut cu limbă de moarte să nu se organizeze niciun fel de ceremonie la moartea lui. Familia doreşte cât mai puţină publicitate", a spus Adrian Iorgulescu.

Adrian Iorgulescu a mai spus că, deşi a iubit publicul, Johnny Răducanu nu a dorit să iasă în evidenţă şi a fost foarte discret. "Notorietatea lui Johnny Răducanu a venit din muzica lui şi din talentul lui", a mai spus preşedintele UCRM.

Potrivit lui Adrian Iorgulescu, Johnny Răducanu a fost unul dintre cei mai titraţi artişti ai jazz-ului din România. "L-am apreciat pentru talentul lui de jazz-man, a fost unul dintre cei mai titraţi artişti ai acestui gen muzical. A fost de multe ori un one man show, care a iubit nu doar spectatorii, ci a avut o plăcere de a cânta pe scenă. A fost un om de spirit, care a creat importante melodii de jazz, motiv pentru care a fost primit în UCMR nu doar ca interpret, ci şi pentru cariera lui de compozitor", a spus Adrian Iorgulescu, precizând că îşi va aminti de Johnny Răducanu mereu şi datorită "poziţiilor lui foarte directe, documentate şi explicitate".

Cu o carieră muzicală ce se întinde pe mai bine de jumătate de secol, Johnny Răducanu - "Mr. Jazz of Romania", după cum l-a numit jurnalistul şi muzicianul Leonard Feather - a fost un veteran al muzicii româneşti.

Johnny Răducanu s-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila. Pe numele său real Răducanu Creţu, Johnny Răducanu s-a născut într-o familie de romi cu o tradiţie muzicală de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu.

Johnny Răducanu s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj-Napoca, apoi la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător activ al tinerei generaţii, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii româneşti de jazz.

Johnny Răducanu a cântat cu nume importante ale muzicii şi a lansat albume precum "Jazz trio - Seria jazz nr. 4" (1966), "Jazz în ţara mea (Jazz in my country)" (1967), "Confesiuni" (1979), "Confesiuni II" (1982), "Confesiuni III - Seria jazz nr. 21" (1986) şi "Jazz Made in Romania" (1987).

În ultimii ani, Johnny Răducanu a susţinut nenumărate recitaluri, alături de nume cunoscute ale muzicii româneşti precum Anca Parghel şi Teodora Enache.

Totodată, el este cunoscut şi pentru spectacolul de teatru "Dialoguri şi fantezii în jazz", susţinut împreună cu Ion Caramitru atât pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, cât şi pe scene internaţionale importante, precum Teatrul Molière-Maison de la Poésie din Paris.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici