Jurnalistul american Jules Edward Loh a murit la vârsta de 79 de ani

Jurnalistul american Jules Edward Loh, renumit pentru reportajele sale despre mişcarea pentru drepturi civile din Statele Unite, asasinarea fostului preşedinte american J. F. Kennedy şi lansările unor navete spaţiale americane, a murit, duminică, la New York, informează huffingtonpost.com.

36 afișări

Jules Edward Loh a murit în reşedinţa sa din statul New York, la vârsta de 79 de ani, în urma complicaţiilor apărute după o operaţie la stomac.

Loh s-a născut pe 29 mai 1931 în oraşul Macon din statul american Georgia. A luptat ca pilot în cadrul forţelor americane aeriene în timpul războiului din Vietnam şi a devenit jurnalist după ce a absolvit cursurile Universităţii Georgia.

Jules Edward Loh s-a aflat în primul rând al invitaţilor atunci când Martin Luther King Jr. a ţinut celebrul său discurs "I Have A Dream" în 1963 şi a participat alături de acesta la "Freedom March", organizat între oraşele Selma şi Montgomery din statul Alabama, în anul 1965. Jurnalistul american a fost prezent în Senatul american alături de activistul pentru drepturile persoanelor de culoare Malcolm X în timpul dezbaterilor pentru Civil Rights Act din 1964.

Reportajele scrise de Jules Edward Loh au acoperit din punct de vedere mediatic domenii diverse, jurnalistul american relatând pentru Associated Press despre asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy şi a fratelui acestuia, senatorul Robert Kennedy, tentativa de asasinare a guvernatorului statului Alabama cu simpatii segregaţioniste George Wallace, seismele din Alaska, California şi Ciudad de Mexico, diverse campanii politice şi lansările unor navete spaţiale americane.

Începând din 1976, Loh a început să scrie "Elswhere in America", un editorial bisăptămânal despre locuri şi oameni neobişnuiţi, inspirat din peregrinările sale în interiorul Statelor Unite.

În anii '70, Jules Edward Loh a devenit membru al clubului de literatură "Poet's Corner", înfiinţat în anii '60 de directorul general al Associated Press, din care făceau parte scriitori şi jurnalişti specializaţi în scrierea unor articole de mari dimensiuni, ce descriau o serie de evenimente speciale, redactate adeseori într-un stil "colorat".

Jules Edward Loh s-a pensionat în 1997.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici