Muzeul "Callatis" reintră luni în posesia papirusului descoperit în 1959 şi trimis la Moscova

Muzeul de Arheologie "Callatis" din Mangalia va reintra, luni, în posesia papirusului descoperit într-un mormânt, în urmă cu mai bine de jumătate de secol, şi care fusese dat dispărut, după ce, trimis la Moscova pentru restaurare, a fost oprit acolo.

226 afișări

În anul 1959, a fost descoperit, la Mangalia, un papirus datat în secolul IV î.Ch., unicul de acest gen descoperit până în prezent în Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Imediat după descoperire a fost trimis pentru restaurare şi conservare la Moscova. Timp de jumătate de secol, despre acest papirus nu s-a mai ştiut nimic. În lucrările de specialitate, dar şi în diverse alte reviste şi ziare, s-a menţionat că acest papirus s-a distrus în contact cu aerul şi lumina soarelui", a precizat directorul Muzeului de Arheologie "Callatis" Mangalia, dr. Sorin Marcel Colesniuc.

Recent, dr. Ion Pâslaru, angajat al muzeului, împreună cu dr. Sorin Marcel Colesniuc, au regăsit şi au reuşit să readucă în ţară, după mai bine de 50 de ani, unicul papirus existent, până la această dată, în toată Europa.

Ceremonia oficială de predare-primire a papirusului va avea loc, luni, la Muzeul de Arheologie "Callatis" din Mangalia, între specialiştii dr. Alexandr Nicolaievici Lesovoi - directorul Centrului de Restaurare I.E. Grabar din Moscova şi dr. Sorin Marcel Colesniuc - directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia.

Cu această ocazie va fi prezentată şi întreaga istorie a descoperirii, regăsirii şi readucerii în ţară a acestui papirus, datat în secolul IV î.Ch.

La eveniment au fost invitaţi să participe ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai Comisiei Naţionale de Arheologie, ambasadorul României la Moscova, consulul Federaţiei Ruse la Constanţa, profesori şi studenţi de la Universitatea regională de stat din Moscova, specialişti în istorie veche şi arheologie din universităţile şi muzeele din întreaga ţară, dar şi din străinătate, oameni de cultură şi pasionaţi de istorie.

"Mormântul cu papirus" a fost descoperit în 1959, fiind datat în secolul IV Î.Ch. Interiorul mormântului este construit din blocuri de piatră cioplită, aflându-se la 1,5 metri sub nivelul solului. Se presupune că cel înmormântat aici era un om de seamă, iar lângă el a fost descoperit un papirus scris în limba greacă, singurul de acest fel descoperit în Europa.

Din cauza climei foarte umede, practica papirusurilor a fost abandonată foarte repede de scribii vremii, acestea fiind înlocuite repede cu pergamente, mult mai rezistente în faţa umezelii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici