Noul director al MNAC vrea să promoveze arta contemporană din România pe plan internaţional

Călin Dan, noul director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), vrea să promoveze arta contemporană din România pe plan internaţional şi să încheie parteneriate strategice cu instituţii din Europa Centrală şi de Sud-Est pentru construirea unei istorii recente a artei din regiune.

882 afișări
Imaginea articolului Noul director al MNAC vrea să promoveze arta contemporană din România pe plan internaţional

Călin Dan (Imagine: MNAC)

Artistul şi criticul de artă Călin Dan este noul manager al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, acesta fiind desemnat câştigător al unui concurs organizat de Ministerul Culturii pentru ocuparea acestei funcţii, după cum au declarat, pe 18 iunie, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai MC.

Ministerul Culturii a organizat acest concurs după ce fostul director general al MNAC, istoricul de artă şi curatorul Mihai Oroveanu, a decedat pe 31 august.

Potrivit unui comunicat remis vineri MEDIAFAX, viziunea strategică pe care Călin Dan, noul director al MNAC, o propune pentru muzeu este aceea a unei instituţii în continuă mişcare, care să gestioneze istoria recentă, să încurajeze creaţia actuală şi să se poziţioneze ca moderator al scenei artistice locale.

Astfel, noua viziune managerială a MNAC se va concentra în jurul a trei axe prioritare: creşterea vizibilităţii publice a muzeului în România, încurajarea de colaborări menite să promoveze arta contemporană din România pe plan internaţional şi încheierea unor parteneriate strategice cu instituţii din zona Central şi Sud-Est Europeană pentru construirea unei istorii recente a artei din regiune.

Realizarea acestor obiective va implica deopotrivă acţiuni la nivel intern şi extern: încurajarea şi întărirea relaţiilor cu publicul şi intensificarea programelor educative, parteneriate media care să ajute la remodelarea imaginii instituţiei şi a prezenţei acesteia în opinia publică, elaborarea (intern şi prin parteneriate externe) de planuri tematice pentru expoziţii, publicaţii, programe educative, consolidarea departamentului de cercetare/ documentare al instituţiei prin colaborări externe, implicarea activă şi permanentă a comunităţii de critici, istorici, de artă şi artişti în activităţile curente ale instituţiei.

"MNAC îşi propune să fie o organizaţie vie, integrată în dinamica secolului XXI şi o platformă de cercetare şi expunere pentru arta din România de după 1945, pe care o va evalua critic şi o va prezenta dintr-o perspectivă istorică, culturală şi geografică, în context local, regional şi internaţional", se arată în comunicatul de presă citat.

De asemenea, MNAC va continua, intensifica şi lărgi alianţele cu institutele culturale străine, precum Institut Français, British Council, Goethe Institut, Institutul Cervantes, Institutul Polonez şi Centrul Ceh, şi va dezvolta parteneriate strategice şi colaborări cu alte muzee din Bucureşti şi din ţară al căror profil sau colecţii sunt legate de promovarea artei contemporane.

De asemenea, pentru realizarea programelor pe care le propune, muzeul va colabora cu şi se va sprijini pe Asociaţia Amicii MNAC, iar prin colaborarea cu galeriile şi colecţionarii existenţi, va iniţia şi va urmări crearea şi dezvoltarea unui cadru legislativ favorabil donaţiilor, sponsorizărilor şi finanţării instituţiilor muzeale şi culturale.

În plus, vor fi aduse în atenţia publicului cele trei sedii ale MNAC, nu doar sediul principal din Palatul Parlamentului. Astfel, cele trei sedii se vor conjuga cu strategia expoziţională şi programele curatoriale, construite pe trei direcţii principale: istoria artei din România (secolele XX şi XXI - Palatul Parlamentului), producţia contemporană locală, regională şi internaţională (Sala Dalles) şi zona de tip laborator/ experiment, destinată mai ales artiştilor tineri (Calea Moşilor).

Călin Dan, noul director al MNAC, absolvent al Institutului de Arte Plastice "N. Grigorescu", Secţia Istoria şi Teoria Artei din Bucureşti, este artist, critic de artă, curator şi muzeograf.

Aceasta a activat ca redactor-şef al revistei ARTa (1990-1994), director artistic al Centrului Soros pentru Artă Contemporană, Bucureşti (1992-1995) şi ca lector în cadrul Academiei de Artă din Bucureşti, Departamentul Foto-Video (1991-1995).

În 1990, Călin Dan fondează grupul subREAL împreună cu Josif Kiraly şi Dan Mihălţianu. Stabilit la Amsterdam din 1995, îşi continuă activitatea în cadrul grupului subREAL. Acesta a fost invitat să conferenţieze pe teme legate de arta electronică în România, Slovenia, Croaţia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia şi Statele Unite ale Americii.

În anul 2001, Guvernul României a decis înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană în aripa E4 a Palatului Parlamentului, se arată pe site-ul ghidulmuzeelor.cimec.ro. Muzeul a fost constituit prin fuziunea dintre Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă (ODEA) şi Departamentul de Artă Contemporană, din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, a cărui activitate a încetat în anul 2001. În octombrie 2004, noul sediu al MNAC a fost deschis publicului în aripa E4 a Palatului Parlamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici