O aplicaţie mobilă în care utilizatorii "bombardau" Gaza, înlăturată din magazinul Google - FOTO

O aplicaţie mobilă, denumită "Bomb Gaza", în care utilizatorii pretind că fac parte din armata israeliană şi bombardează Gaza, a fost eliminată din magazinul online Google, a declarat, luni, un reprezentanat al companiei, informează theguardian.com.

267 afișări
Imaginea articolului O aplicaţie mobilă în care utilizatorii "bombardau" Gaza, înlăturată din magazinul Google - FOTO

O aplicaţie mobilă în care utilizatorii "bombardau" Gaza, înlăturată din magazinul Google (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aplicaţia "Bomb Gaza", care era disponibilă pentru telefoanele şi tabletele cu sistem Android, a fost descărcată de 1.000 de ori de la lansarea ei, pe 29 iulie, potrivit datelor App Store.

Scopul acestei aplicaţii era de "a lansa bombe şi a evita uciderea civililor".

Aparent concepută pentru a ofensa, aplicaţia reflecta conflictul real din Gaza, în care cel puţin 1.800 de palestinieni au fost ucişi.

După lansarea aplicaţiei au apărut foarte multe comentarii din partea utilizatorilor, care s-au arătat indignaţi că unui astfel de joc i-a fost oferită o platformă Google, deşi au fost şi persoane care au apărat poziţia israeliană.

Unii dintre utilizatori au precizat că, dacă aplicaţia nu este eliminată, vor începe un boicot faţă de Google.

În afară de "Bomb Gaza", există şi alte aplicaţii care fac referire la conflictul dintre Israel şi Palestina. Astfel, pe piaţă există un alt joc numit "Gaza Assault: Code Red" (cu un rating de cinci stele), precum şi "Iron Dome".

"Eliminăm aplicaţii din Google Play care încalcă politicile noastre", a declarat un purtător de cuvânt al Google, confirmând că jocul a fost scos din magazinul online. Cu toate acestea, Google nu a precizat care sunt politicile pe care jocul le-a încălcat.

Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, aplicaţia este încă valabilă pe Facebook.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici