- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Playboy a lansat un serviciu de abonamente online pentru arhiva sa digitalizată
Playboy a lansat, joi, un serviciu de abonamente online, numit iPlayboy, care le permite internauţilor să vadă fiecare pagină din toate revistele apărute în istoria titlului, de la cele de acum circa 60 de ani cu Marilyn Monroe până la cele mai recente.
"Nu mai este nevoie de arhivarea celor 682 de numere, din 57 de ani, sub saltea", a declarat Jimmy Jellinek, Chief Content Officer al Playboy, informează foxnews.com.
Celebra revistă Playboy a înregistrat o scădere considerabilă a tirajului, de la 3,15 milioane de copii, în 2006, la 1,5 milioane de copii în prezent. Astfel, conducerea revistei încearcă să aplice tot felul de strategii pentru a atrage noi clienţi. De exemplu, recent, revista s-a vândut cu o pereche de ochelari speciali pentru conţinuturi 3D pentru ca cititorii să poată vedea mai bine imaginea de la centrul revistei, care ilustrează o femeie goală.
Prin publicarea online a arhivei, revista încearcă să atragă nu numai noi clienţi tineri, dar şi pe cei mai în vârstă care ar vrea să revadă anumite pictoriale sau să recitească interviuri cu celebrităţi precum John Lennon, Martin Luther King şi Jimmy Carter.
Pe de altă parte, cei care cumpărau revista mai mult pentru articolele sale culturale pot reciti materiale ale unor scriitori celebri, precum John Updike, Jack Kerouac, Kurt Vonnegut, Hunter S. Thompson şi Norman Mailer.
Playboy este una dintre cele mai cunoscute reviste pentru bărbaţi din întreaga lume. Pe lângă fotografiile cu femei goale în ipostaze senzuale, revista este cunoscută pentru articolele sale culturale şi pentru textele publicate de autori consacraţi, precum Ian Fleming, Vladimir Nabokov, P. G. Wodehouse şi Margaret Atwood.
Revista a fost fondată în 1953 de Hugh Hefner şi asociaţii săi şi finanţată în parte de un împrumut de 1.000 de dolari luat de la mama lui Hefner. Revista a fosta baza consorţiului media care este în prezent Playboy Enterprises.
În România, Playboy este editată de publisherul Attica Media.
-
Videanu, la Gândul Live: Deşi stă bine în sondaje, USL ar lua exact 53% cu votul uninominal
Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, joi seară, la Gândul LIVE, că USL ar lua, cu votul uninominal, exact 53%, deşi stă foarte bine în sondaje, el menţionând, pe de altă parte, că PDL va face la locale o figură bună şi va obţine peste 30% la primării şi la Consilii Judeţene. citeşte tot
-
Finanţele renunţă la impozitul pe tranzacţie şi introduc plata anuală pe câştig
Economic astăzi, 20:08
Ministerul Finanţelor a renunţat la iniţiativa de impozitare a fiecărei tranzacţii în câştig, criticată de jucătorii din piaţa de capital, şi propune ca impozitarea profitului să fie făcută anual. citeşte tot





Nu exista comentarii