Reader's Digest a cerut intrarea în insolvenţă pentru a doua oară în mai puţin de patru ani

Compania de media Reader's Digest Association Inc., publisherul revistei Reader's Digest, a cerut intrarea sub protecţia legii falimentului, pentru a doua oară în mai puţin de patru ani, precizând că trebuie să îşi restructureze operaţiunile şi să îşi reducă datoriile.

485 afișări
Imaginea articolului Reader's Digest a cerut intrarea în insolvenţă pentru a doua oară în mai puţin de patru ani

Reader's Digest a cerut intrarea în insolvenţă pentru a doua oară în mai puţin de patru ani

Compania a cerut autorităţilor americane punerea sub protecţia Capitolului 11 din legislaţia SUA privind insolvenţa, precizând însă că intenţionează să continue publicarea revistelor sale pe perioada derulării procedurii, informează huffingtonpost.com.

Reader's Digest estimează că va ieşi din procedura privind insolvenţa după o perioadă de şase luni.

Compania, care are sediul central la New York, şi-a anunţat la sfârşitul săptămânii strategia, ce vizează reducerea cu 80% a datoriilor sale, care în prezent se ridică la 465 de milioane de dolari. Conducerea Reader's Digest estimează că, după această perioadă de restructurare, datoriile companiei vor fi reduse până la circa 100 de milioane de dolari.

Reader's Digest Association Inc. a mai cerut intrarea sub protecţia legislaţiei americane privind insolvenţa în 2009, pe fondul crizei economice internaţionale şi în contextul contractării pieţei de publicitate şi reducerii tirajului. Compania a ieşit din procedura privind insolvenţa în prima parte a anului 2010, reuşind atunci să îşi reducă datoriile cu 75%.

Reader's Digest Association (RDA) este o companie globală de media şi marketing. Compania Reader's Digest a fost înfiinţată în 1922, în Statele Unite ale Americii.

Reader's Digest, una dintre cele mai citite reviste din lume, este publicată în 21 de limbi străine.

Reader's Digest este prezentă şi pe piaţa din România, începând din anul 2004, când a fost înfiinţată editura din Bucureşti. În octombrie 2005, a fost lansată Reader's Digest România, ediţia în limba română a revistei Reader's Digest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici