Regizorul Biţu Fălticineanu a murit

Regizorul Biţu Fălticineanu, foarte cunoscut pentru activitatea sa la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", a decedat, joi, la vârsta de 86 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai instituţiei de spectacole.

951 afișări
Imaginea articolului Regizorul Biţu Fălticineanu a murit

Regizorul Biţu Fălticineanu a murit (Imagine: www.teatrultanase.ro)

Regizorul a murit joi, în casa lui din Bucureşti, după o lungă suferinţă, au precizat reprezentanţii Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

Regizorul Biţu Fălticineanu va fi înmormântat duminică, la ora 12.00, la cimitirul evreiesc de rit spaniol - Sefard din şoseaua Giurgiului din Capitală, a anunţat Teatrul de Revistă "Constantin Tănase".

Biţu Fălticineanu, care şi-a legat numele şi cariera de spectacolele Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, s-a născut pe 16 aprilie 1925.

La începutul anului 2011, Biţu Fălticineanu a aniversat odată cu premiera spectacolului "Arca lui Nae şi Vasile" cel de-al 200-lea spectacol din cariera sa de peste 50 de ani dedicată în exclusivitate Revistei româneşti şi Teatrului de Revistă.

De-a lungul carierei sale, Biţu Fălticineanu a lucrat cu artişti care au contribuit la gloria Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" şi a lansat cupluri celebre - Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru.

În stagiunea 2011 - 2012 a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" au fost jucate spectacolele sale "Aplauze, Aplauze", "Idolii femeilor", "Revista Revistelor", "Arca lui Nae şi Vasile". De asemenea, el a semnat regia spectacolelor "Alo, aici e Stroe!", dedicat aniversării a 105 de ani de la naşterea actorului Nicolae Stroe şi a 80 de ani de la debutul celebrului cuplu de comici Stroe şi Vasilache, şi "Veselia nu-i în criză", premiera stagiunii estivale 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici