Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 august

În 1940, s-au semnat, la Viena, documentele "arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi predată Ungariei horthyste.

1289 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 august

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 august


1848 - S-a născut diplomatul şi publicistul Gheorghe Bengescu, membru al Academiei Române (m. 23 august 1921).


1848 - A avut loc măcelul din satul Luna (Turda), unde mulţimea se adunase pentru a protesta împotriva "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria


1698 - A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească - "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul" de Dimitrie Cantemir


1891 - A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician, vicepreşedinte al Academiei Române


1910 - S-a născut Augustin Z.N.Pop, istoric şi cercetător literar, autor a peste 20 de volume de istorie literară, din care cea mai mare parte dedicată operei lui Mihai Eminescu (m. 1 aprilie 1988)


1916 - A căzut pe frontul de la Predeal, Mihail Săulescu, gazetar, poet, prozator, dramaturg (n. 23 februarie 1888)


1954 - A încetat din viaţă Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic, membru şi preşedinte al Academiei Române; a fondat Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), la conducerea căruia s-a aflat timp de 13 ani (n. 14 septembrie 1876).


1964 - A încetat din viaţă Scarlat Lambrino, istoric al Antichităţii, epigrafist, membru al Academiei Române (n. 16 august 1891)


2003 - A încetat din viaţă Charles Bronson, actor american cunoscut pentru roluri din filme de acţiune: “Cei şapte magnifici”, “Justiţiarul”. (n. 1921)


2006 - A încetat din viaţă actorul american Glenn Ford: "Gilda", "The Big Heat" şi "Midway". A format pe ecrane un cuplu fascinant împreună cu Rita Hayworth, cu care a filmat şase producţii (n. 1916).


2010 - A încetat din viaţă cântăreţul şi compozitorul american Bob Lenox, care a colaborat cu artişti precum Tina Turner, Jimi Hendrix şi Joe Cocker. Stilul lui a fost unul unic, combinând pop, blues, rock, folk, jazz şi muzică de film (n. 1944)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici