"Son of Saul", cu Levente Molnár, şi "Youth", cu Mădălina Ghenea, nominalizate la premiile César

Lungmetrajul "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, şi pelicula "Tinereţe/ Youth", de Paolo Sorrentino, cu actriţa şi modelul Mădălina Ghenea, au fost nominalizate la ediţia din acest an a premiilor César, la categoria "cel mai bun film străin".

Levente Molnár

Anunţul a fost făcut miercuri, de César Academie, organizaţia care acordă echivalentul francez al premiilor Oscar. Cele mai prestigioase trofee din cinematografia franceză vor fi decernate pe 26 februarie, la Paris, informează rtl.fr.

Lungmetrajul "Saul Fia/ Son of Saul" se numără printre peliculele care au fost nominalizate, recent, şi la premiul Oscar pe 2016, la categoria "cel mai bun film străin". Această peliculă, care a fost distinsă cu marele premiu al juriului la gala de anul trecut a Festivalului de la Cannes, este propunerea Ungariei pentru o nominalizare la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleza, la premiile Oscar 2016 şi reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes.

Pelicula este o coproducţie Ungaria-Franţa şi a fost extrem de apreciat de critica de specialitate, fiind în topul preferinţelor acesteia. Subiectul filmului este centrat pe două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz. Levente Molnár, angajat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.

Pe de altă parte, cel de-al şaptelea film al lui Sorrentino, "Tinereţe/ Youth", cu Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz, Jane Fonda, în care actriţa şi modelul Mădălina Ghenea joacă rolul Miss Universe, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes. Drama spune povestea lui Fred şi Mick, doi vechi prieteni, octogenari, care se bucură de vacanţă într-un hotel de la poalele Alpilor. Filmul are în centrul său povestea unui dirijor retras din activitate, interpretat de Michael Caine, care meditează asupra dificultăţilor vârstei a treia, în timp ce petrece o vacanţă într-o staţiune de lux din Elveţia, alături de un bun prieten al său, interpretat de Harvey Keitel.

La cea de-a 28-a gală a Premiilor Academiei Europene de Film (EFA), "Youth" a fost desemnat cel mai bun film european şi a fost recompensat cu premii pentru cel mai bun regizor - Paolo Sorrentino şi pentru cel mai bun actor - Michael Caine. Filmul este nominalizat şi la categoriile cea mai bună muzică şi cel mai bun cântec original ale premiilor Oscar 2016.

În afară de "Son of Saul" şi "Youth", la categoria "cel mai bun film străin" a premiilor César din acest an au mai fost nominalizate peliculele "Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman", de Alejandro González Iñárritu, care a câştigat şi premiul Oscar pentru cel mai bun film, la ediţia din 2016 a prestigioaselor trofee, "Je suis mort mais j'ai des amis", de Guillaume Malandrin şi Stéphane Malandrin, "Mama mea/ Mia madre", de Nanni Moretti, "Taxi Téhéran", de "Jafar Panahi", şi "Le Tout Nouveau Testament", de Jaco van Dormael.

Pe de altă parte, la categoria "cel mai bun film" a premiilor César au fost nominalizate lungmetrajele "Dheepan", de Jacques Audiard, peliculă recompensată în 2015 la Festivalul de Film de la Cannes cu trofeul Palme d'Or, "Fatima", de Philippe Faucon, "Mustang", de Deniz Gamze Ergüven, "La loi du marché", de Stéphane Brizé, "Marguerite", de Xavier Giannoli, "Mon Roi", de Maïwenn, "La Tête haute", de Emmanuelle Bercot, şi "Trois souvenirs de ma jeunesse", de Arnaud Desplechin.

Catherine Deneuve ("La Tête haute"), Isabelle Huppert ("Valley of Love") şi Catherine Frot ("Marguerite") figurează printre artistele nominalizate la premiul César pentru "cea mai bună actriţă", alături de Loubna Abidar ("Much Loved"), Emmanuelle Bercot ("Mon roi"), Cécile de France ("La Belle saison") şi Soria Zeroual ("Fatima").

La categoria "cel mai bun actor" au fost nominalizaţi Gérard Depardieu ("Valley of Love"), Vincent Lindon ("La loi du marché"), Fabrice Luchini ("L'Hermine"), Jean-Pierre Bacri ("La vie très privée de monsieur Sim"), Vincent Cassel ("Mon roi"), François Damiens ("Les Cowboys") şi Antonythasan Jesuthasan ("Dheepan").

Cineaştii Jacques Audiard ("Dheepan"), Stéphane Brizé ("La loi du marché"), Xavier Giannoli ("Marguerite"), Maïwenn ("Mon roi"), Arnaud Desplechin ("Trois souvenirs de ma jeunesse"), Emmanuelle Bercot ("La Tête haute") şi Deniz Gamze Ergüven ("Mustang") au fost nominalizaţi la categoria "cel mai bun regizor".

Pe de altă parte, la gala de decernare a premiilor César din 26 februarie, actorul american Michael Douglas va fi recompensat cu un trofeu onorific pentru întreaga carieră.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
CESAR ,
NOMINALIZĂRI ,
MĂDĂLINA GHENEA
COMENTARII
  • lucik 28 ian 2016

    se pare ca la hollywood nu se mai gasesc actrite care sa se dezbrace in fata mosnegilor si de aceea au importat-o pe MG care este dispusa oricand sa se dezbrace si nu numai, in fata oricui plateste. ha ha, actrita !

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
IOAN GYURI PASCU A MURIT