Turturică: Presa locală este mai vulnerabilă la presiunile politice decât unele ziare centrale

Dan Cristian Turturică, redactor-şef România liberă, a declarat pentru MEDIAFAX, după ce Adriean Videanu a spus că presa locală e mai obiectivă decât cea centrală, că de multe ori presa locală este "mai vulnerabilă la presiunile politice şi ale oamenilor de afaceri locali" decât unele ziare centrale.

Turturică: Presa locală este mai vulnerabilă la presiunile politice decât unele ziare centrale (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)

"Din păcate, nu ştiu pe ce date se bazează domnul Videanu când spune aceste lucruri. Nu ştiu să existe vreun studiu făcut de Facultatea de Jurnalism sau de sociologi, care să poată afirma aceste lucruri pe baza unor instrumente specifice. Dar ştiu cu adevărat că de foarte multe ori presa locală, în ciuda unor profesionişti care se regăsesc acolo, e mult mai vulnerabilă la presiunile politice şi ale oamenilor de afaceri locali, ceea ce nu se întâmplă la cel puţin unele dintre ziarele centrale. Dacă domnul Videanu ar fi dat şi nişte argumente solide, aş fi comentat pe marginea lor, dar pentru că nu a dat, tind să interpretez doar declaraţiile sale, ceea ce înseamnă că presa locală e mai favorabilă puterii decât cea centrală", a declarat Dan Cristian Turturică.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, joi, că, în baza unor evaluări, Guvernul a ajuns la concluzia că presa locală este mai obiectivă decât mass-media centrală şi aceasta poate fi partener mai bun de comunicare cu oamenii, astfel că vor mai avea loc şedinţe de Guvern în alte oraşe.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
VIDEANU PRESĂ ,
TURTURICĂ presă
COMENTARII
  • miska 20 mar 2010

    A punctat bine redactorul-sef de la Romania Libera. Ca sa poata supravietui, ziarele din provincie fac compromisuri dezastruoase. In Oradea, orasul unde am trait pina acum 3 ani nu ai ce citi in presa locala. Fara ziare serioase, precum Romania libera si ziaristi cu ani grei de experienta, cum este DC Turturica de mult am fi ajuns ca Ungaria, o tara in care toata presa a dat palma cu politica

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa