Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Şerban Ionescu

Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Şerban Ionescu, descriindu-l pe acesta drept "un om bun, generos, plin de farmec şi energie".

170 afișări
Imaginea articolului Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Şerban Ionescu

Şerban Ionescu (Imagine: Marian Hanciarec/ Mediafax Foto)

"A îmbogăţit scena prin personaje pe care le-a întruchipat cu har şi dăruire, în numeroase spectacole de teatru şi în filme, a fost un om bun, generos, plin de farmec şi energie", informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Actorul Şerban Ionescu a murit miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu actorului o pot face vineri, între orele 8.00 şi 15.00, la biserica Batiştei, unde va fi depus trupul neînsufleţit al artistului, sau, în aceeaşi zi, după ora 17.00, în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea din strada Tudor Arghezi), au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Serviciul religios va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, la capela cimitirului Bellu, fiind urmat de înmormântare, au mai spus reprezentanţii UNITER.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici