Vedetele vor purta ţinute negre la gala BAFTA 2018, în semn de solidaritate cu victimele hărţuirilor sexuale

Mai multe vedete care vor participa la gala premiilor industriei de film britanice (BAFTA) şi-au anunţat intenţia de a purta ţinute negre, la fel cum s-a întâmplat la ceremonia Globurilor de Aur de la Hollywood, în semn de solidaritate cu victimele hărţuirilor sexuale, informează variety.com.

Share pe Facebook 162 afişări

Vedetele vor purta ţinute negre la gala BAFTA 2018

Potrivit unor surse din industrie, atât vedete nominalizate, cât şi invitaţi plănuiesc să poarte ţinute negre, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de iniţiativele Time's Up şi #MeToo, care militează împotriva hărţuirii sexuale.

După gala Globurilor de Aur, care a avut loc la Los Angeles, pe 7 ianuarie, a avut loc o altă ceremonie prestigioasă la Hollywood, organizată de Sindicatul actorilor americani, însă, de această dată, participanţii nu au mai purtat ţinute negre.

Pe de altă parte, vedetele invitate la gala Grammy, care a avut loc duminică, au apelat la un alt gest simbolic comun în susţinerea aceloraşi iniţiative, un trandafir alb.

Gala BAFTA nu impune un cod vestimentar, însă preşedintele academiei, Jane Lush, a declarat că organizaţia sprijină aceste iniţiative pentru schimbare.

Iniţiativa Time's Up a fost lansată de aproximativ 300 de vedete, printre care Natalie Portman, Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Meryl Streep şi Jennifer Lawrence. Asociaţia îşi doreşte să apere victimele abuzurilor sexuale, nu numai pe cele de la Hollywood, ci şi pe cele din domenii mai puţin "glamour", precum restaurante şi agricultură.

Peste 50 de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar compania de producţie pe care a cofondat-o a decis să-l demită.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul "#MeToo" ("Şi Eu", n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Gala premiilor decernate de Academia de artă cinematografică şi televiziune britanică (BAFTA) va avea loc la Royal Albert Hall din Londra, pe 18 februarie.

Filmul lui Guillermo del Toro "The Shape of Water" conduce, cu 12 selecţii, în topul nominalizărilor la premiile BAFTA de anul acesta, iar drama "Darkest Hour" şi comedia "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" au primit câte nouă nominalizări, în timp ce "Blade Runner 2049" şi "Dunkirk" au primit câte opt.

De asemenea, regizorul Ridley Scott va fi recompensat cu BAFTA Fellowship, cea mai înaltă distincţie decernată de Academia de artă cinematografică şi televiziune britanică.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BAFTA ,
ŢINUTE ,
NEGRU
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.