Ziua Mondială a Libertăţii Presei, sărbătorită pe 3 mai

Mii de ziare din întreaga lume vor celebra luni, 3 mai, Ziua Mondială a Libertăţii Presei, publicând editoriale şi materiale de promovare a libertăţii presei, preluate de la World Association of Newspapers and News Publishers (WAN-IFRA), informează instituţia.

Ziua Mondială a Libertăţii Presei, sărbătorită pe 3 mai (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

WAN-IFRA a pus la dispoziţia publicaţiilor din întreaga lume eseuri, editoriale, interviuri, fotografii şi materiale promoţionale despre semnificaţia zilei de 3 mai, dar şi scrisori de protest la adresa ţărilor ale căror guverne intimidează şi atacă presa.

Aceste materiale, majoritatea dezvoltând tema "Jurnalişti în exil", vor fi disponibile în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă pe site-ul http://www.worldpressfreedomday.org.

Scrisorile de protest pot fi semante şi trimise liderilor din Iran, Mexic, Filipine, China şi Sri Lanka.

La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Inţiativa a venit la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Data de 3 mai comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat de UNESCO şi ONU la Windhoek, Namibia.

Reprezentanţii WAN-IFRA încurajează presa din întreaga lume să publice cât mai multe materiale în legătură cu libertatea presei.

World Association of Newspapers, organizaţia globală a industriei ziarelor, cu sediul la Paris, susţine şi promovează libertatea presei şi interesele de business şi profesionale ale ziarelor din întreaga lume. Asociaţia reprezintă 18.000 de ziare şi are ca membre 77 de asociaţii naţionale, companii de publishing şi directori individuali de ziare din 102 ţări, precum şi 12 agenţii de presă şi 11 grupuri de presă regionale şi internaţionale.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
WAN-IFRA ,
ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂŢII PRESEI ,
COMENTARII
  • irina 3 mai 2011

    libertatea presei in Romania este perceputa drept libertatea de a ma folosi, in numele liberului acces la informatiile de interes public si a informarii cetatenilor, de postura de jurnalist, pt a intimida, santaja, a obtine foloase personale. Este atat de jenant ca unii jurnalisti se ascund in spatele acestei meserii pt a practica de fapt o prostitutie intelectuala. Asta, din pacate, are repercusiuni asupra mass media, in general. Cu ocazia zilei libertatii presei va doresc sa va profesionaliza

  • Renata 3 mai 2010

    LA MULTI ANI,PRESA LIBERA DIN ROMANIA! Jurnalistii trebuie sa fie modele de demnitate umana,sa aiba constiinta puterii lor legitime,sa nu se lase intimidati de catre potentati /efemeri si conjuncturali ! Ii stimez pe adevaratii jurnalisti-care sunt cultivati si informati,echidistanti,obiectivi,modele de civism !

  • dan 3 mai 2010

    lui basescu o sa i se faca rau la stomac cand va auzi de ziua asta. o sa vomite verde!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa