Avocaţii sfătuiesc populaţia să ceară băncilor actele adiţionale, chiar dacă nu semnează documentele

Clienţii băncilor ar trebui să meargă la sucursalele de unde au contractat creditele pentru a cere actele adiţionale, chiar dacă nu le semnează, întrucât fără aceste documente emise de bancă nu vor putea să facă sesizări la ANPC şi nici să introducă plângeri în instanţă, potrivit avocaţilor.

44 afișări
Imaginea articolului Avocaţii sfătuiesc populaţia să ceară băncilor actele adiţionale, chiar dacă nu semnează documentele

Avocaţii sfătuiesc populaţia să ceară băncilor actele adiţionale, chiar dacă nu semnează documentele (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Dacă nu puteţi să vă prezentaţi la creditor, trimiteţi o scrisoare cu confirmare de primire. Nu semnaţi actul aditional, nu faceţi menţiuni, corecţii, tăieturi pe actul adiţional. Aveţi nevoie de un
exemplar al actului, în forma legală emisă de creditor pentru viitoarele demersuri în instanţă", afirmă avocatul Marius-Vicenţiu Colţuc.

Matei Dimitrie Giugariu, coordonatoral departamentului bancar-financiar de la Boştină şi Asociaţii, avertizează că dacă un client nu primeşte o notificare de la bancă trebuie să notifice el însuşi banca, în scris, asupra necesităţii modificării printr-un act adiţional a prevederilor contractului de credit şi asupra obligativităţii băncii de a asigura, astfel, alinierea contractului la dispoziţiile OUG 50/2010.

"Clientul trebuie să-şi reţină şi să-şi păstreze dovada depunerii acestei notificări la bancă. În ambele cazuri, clientul are dreptul să negocieze cu banca clauzele actului adiţional, pentru a se asigura conformitatea dispoziţiilor contractului de credit cu cele ale legislaţiei aplicabile în domeniul protecţiei consumatorului", a adăugat Giugariu.

Avocaţii amintesc că neprezentarea la bancă va fi interpretată ca acceptare tacită, deşi OUG 50 stabileşte că banca trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actului aditional.

Avocaţii îndeamnă clienţii să încerce negocierea condiţiilor dacă nu sunt de acord cu propunerea făcută de bancă, iar corespondenţa să fie realizată pe cât posibil în scris.

"În încercarea de a rezolva pe cale amiabilă neconcordanţele, toate notificările se fac în scris şi se iau numere de înregistrare sau confirmări de primire. Creditorul are la dispoziţie maxim 30 de zile pentru a răspunde. Dupa 30 de zile, daca nu aţi primit un răspuns, puteţi prezuma că aţi fost refuzat şi mergeţi mai departe", a arătat Colţuc.

Gheorghe Piperea, partener coordonator al Piperea şi Asociaţii, apreciază că oportunitatea refuzului şi motivarea acestuia diferă de la contract la contract, deci nu există o formulă universal valabilă.

"Totodată nu recomand în niciun caz ca toată lumea să refuze semnarea actelor adiţionale. Există oameni mulţumiţi de relaţia lor cu banca şi există şi modificări propuse care sunt perfect în limitele şi în spiritul noilor reglementări. Din păcate, majoritatea situaţiilor nu se încadrează în această ultimă categorie", a adăugat Piperea.

Avocaţii au opinii diferite privind posibilitatea suspendării contractului de împrumut pe parcursul judecării în cazul proceselor, dar nu exclud că persoanele care au apelat la credite ar putea obţine cel puţin îngheţarea ratelor la împrumut în cuantumul solicitat.

"În cazul în care consumatorul nu obţine în instanţă suspendarea plăţii ratelor creditului/comisioanelor, dacă şi în măsura în care instanţa de judecată pronunţă, pe fondul cauzei, o soluţie favorabilă consumatorului, atunci acesta din urma are dreptul să ceară băncii, iar banca se va conforma, să facă compensarea între sumele astfel plătite în plus de consumator şi considerate a fi nedatorate băncii, prin hotărârea judecătorească pronunţată de instanţă pe de o parte, şi, respectiv, ratele creditului/comisioanele care sunt datorate în viitor de către clientul consumator băncii, de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, până la scadenţa finală a creditului, pe de cealalta parte. Cu alte cuvinte, valoarea ratelor viitoare ale creditului/suma comisioanelor datorate de împrumutat băncii se va diminua în mod corespunzător cu suma platită în plus de consumator băncii (până la data pronunţării soluţiei de catre instanţă) şi considerată a fi nedatorată de instanţa de judecată, prin hotărarea judecatorească, ramasă definitivă", a spus avocatul de la Boştină şi Asociaţii.

În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia locală Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.

Începând de luni, 20 septembrie, toate contractele de credit în derulare trebuie să fie modificate pentru a respecta noile preveri legislative în vigoare.

Aplicarea OUG nr. 50/2010 a declanşat ample dispute la nivelul sistemului bancar, atât din cauza nemulţumirilor bancherilor şi clienţilor, cât şi a anumitor puncte neclare din legislaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici