Banca Elveţiei a revenit pe profit anul trecut, cu un câştig de aproape 11 miliarde de euro

Banca Naţională a Elveţiei a revenit pe profit anul trecut, cu 13 miliarde de franci elveţieni (10,7 miliarde de euro), calmând criticile generate de pierderea record de 19,2 miliarde de franci din 2010.

115 afișări
Imaginea articolului Banca Elveţiei a revenit pe profit anul trecut, cu un câştig de aproape 11 miliarde de euro

Banca Elveţiei a revenit pe profit anul trecut, cu un câştig de aproape 11 miliarde de euro (Imagine: Mediafax foto)

Aprecierea aurului din depozitele băncii a contribuit cu 5 miliarde de franci la profit, în timp ce poziţiile valutare au adus un beneficiu de 8 miliarde de franci, transmite Bloomberg.

Instituţia va distribui un miliard de franci cantoanelor şi federaţiei elveţiene.

Banca s-a aflat sub presiune după ce achiziţiile de valută au generat o pierdere record pentru 2010.

"Decizia va ajuta banca să-şi păstreze reputaţia după scandalul din presă legat de demisia preşedintelui. Cantoanele vor fi mulţumite să primească o parte din profituri", a spus Peter Rosenstreich, analist la Swissquote Bank, Elveţia.

Cantoanele şi băncile regionale controlează un pachet de 55% din acţiunile băncii naţionale, în timp ce investitorii privaţi deţin restul.

Fostul preşedinte al băncii Elveţiei Philipp Hildebrand şi-a anunţat luni demisia, după ce nu a reuşit să dovedească faptul că soţia sa a acţionat fără ca el să aibă cunoştinţă într-o tranzacţie valutară realizată în august, cu numai câteva săptămâni înainte ca banca să plafoneze cursul francului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici