Barroso cere BCE să facă tot posibilul pentru a menţine stabilitatea financiară în zona euro

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a cerut, miercuri, Băncii Centrale Europene (BCE) să facă tot ce este posibil pentru a menţine stabilitatea financiară în zona euro, în contextul celor mai grave provocări din ultimii 50 de ani.

105 afișări
Imaginea articolului Barroso cere BCE să facă tot posibilul pentru a menţine stabilitatea financiară în zona euro

Jose Manuel Barroso (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În discursul anual privind "Starea Naţiunii", Barroso a prezentat o serie de paşi pe care zona euro trebuie să-i parcurgă pentru a depăşi criza datoriilor suverane, care se desfăşoară de 20 de luni, inclusiv adoptarea rapidă a unui acord convenit la 21 iulie pentru consolidarea Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară şi pentru susţinerea recapitalizării băncilor.

Barroso a sugerat că executivul european analizează modalităţi de îmbunătăţire a arsenalului fondului, considerat de pieţele financiare esenţial pentru oferirea de protecţie unor ţări mari, precum Italia sau Spania.

Într-un semnal că pe termen scurt BCE, cu accesul nelimitat la lichiditate, ar putea fi singura instituţie europeană capabilă să stopeze presiunea asupra statelor mai slabe, şeful Comisiei a cerut băncii centrale să-şi îndeplinească atribuţiile.

"Suntem încrezători că BCE - în limita tratatelor UE - va face tot ce este necesar pentru a asigura integritatea şi stabilitatea financiară a zonei euro", a spus el.

În acelaşi timp, cele 17 state membre ale zonei euro trebuie să aprobe acordul de la 21 iulie, prin care facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară va deveni mai flexibilă, dar şi să accelereze introducerea Mecanismului European de Stabilitate, mecanismul permanent împotriva crizei, care ar trebui să devină funcţional din 2013.

"Fondul european trebuie să devină mai puternic şi mai flexibil imediat. Doar astfel va reuşi să asigure o intervenţie preventivă, să susţină recapitalizarea băncilor şi să acţioneze pe pieţele secundare pentru a contribui la evitarea contagiunii. Odată cu aprobarea fondului, va trebui să utilizăm cât mai eficient resursele pe care le oferă. Comisia lucrează la opţiuni în acest sens", a adăugat Barroso.

Unii lideri politici au propus ca fondul de 440 miliarde de euro să fie folosit la garantarea unor împrumuturi, asigurând astfel mai mulţi bani pentru lupta împotriva crizei.

Mecanismul de stabilitate ar urma să devină funcţional în iulie 2013, însă ţări precum Germania doresc să accelereze introducerea acestuia, posibil cu un an, în iulie 2012.

Barroso a numit criza datoriilor, care s-a întins de la Grecia la Irlanda şi Portugalia, iar acum ameninţă Spania şi Italia, precum şi economia globală, o criză de încredere care a infectat sectorul financiar, economia şi societatea.

"Ne confruntăm cu cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europeane", a spus el, sugerând că problemele regiunii sunt cele mai mari de la înfiinţarea Comunităţii Economice Europene în 1958.

Parlamentul european a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai introducerii obligaţiunilor comune ale zonei euro ca răspuns la criză.

Comisia a promis să prezinte propuneri pentru astfel de obligaţiuni în următoarele săptămâni, iar Barroso a subliniat această intenţie, pe care însă a nuanţat-o, afirmând că ar trebui să se numească "obligaţiuni de stabilitate" şi nu "obligaţiuni euro".

"Odată ce zona euro este echipată cu instrumentele necesare pentru a asigura integritate şi disciplină, lansarea unor obligaţiuni comune va fi considerată ca un pas natural şi avantajos pentru toată lumea", a spus el.

În ultimii ani, statele membre au asigurat sectorului financiar ajutoare şi garanţii de 4.600 de miliarde de euro, iar acum este timpul ca sectorul financiar să dea ceva înapoi societăţii, a spus Barroso, adăugând că o taxă în domeniu ar putea genera până la 55 de miliarde de euro pe an.

Instituţiile europene au planuri de a impune un control mai strict asupra tranzacţiilor cu instrumente derivate, vânzărilor în lipsă şi salariilor pentru bancheri. În plus, până la sfârşitul anului, vor fi propuse modalităţi de a reglementa mai strict domeniul agenţiilor de rating, iar Comisia lucrează în continuare la taxa asupra tranzacţiilor din sistemul financiar, a adăugat şeful executivului comunitar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici