BVB ar putea trece la sistemul dualist de conducere, dacă solicitarea unor acţionari va fi aprobată

SIF Moldova şi SSIF Broker au solicitat administratorilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) să completeze ordinea de zi a şedinţei AGA din aprilie cu propunerea de trecere la un sistem dualist de conducere, format din Directorat şi Consiliu de Supraveghere.

229 afișări
Imaginea articolului BVB ar putea trece la sistemul dualist de conducere, dacă solicitarea unor acţionari va fi aprobată

BVB ar putea trece la sistemul dualist de conducere, dacă solicitarea unor acţionari va fi aprobată (Imagine: Adrian Cojocaru/ Mediafax Foto)

Cei doi acţionari ai Bursei controlează puţin peste 5% din acţiunile operatorului pieţei de capital, respectiv 4,99% SIF Moldova şi 0,28% SSIF Broker.

Acţionarii îşi motivează iniţiativa prin necesitatea impunerii principiilor de guvernanţă corporativă.

"În acest fel se asigură o separare clară a atribuţiilor executive de cele de supraveghere şi control, eliminându-se astfel orice incompatibilitate şi/sau conflicte de interese", arată solicitarea transmisă de acţionari Consiliului Bursei.

BVB a anunţat vineri că directorul general, Victor Cionga, a fost revocat din funcţie, administratorii companiei apreciind că restructurarea operatorului pieţei de capital nu a înregistrat un progres suficient de rapid sub conducerea acestuia.

În replică, Cionga a afirmat că restructurarea unei companii cum este Bursa de Valori nu se poate face "heirupist", arătând că problemele grupului BVB şi pieţei de capital rămân, cu sau fără el.

Potrivit unor surse din piaţa de capital, pentru revocarea lui Cionga au votat cinci din cei nouă membri ai Consiliului de Administraţie. Cionga va rămâne la conducerea executivă a Bursei pentru încă două luni.

Alte surse din piaţa de capital au declarat anterior pentru MEDIAFAX că posibila revocare a lui Cionga ar fi un prim pas pentru o viitoare schimbare inclusiv a Consiliului de Administraţie, având în vedere că o parte dintre acţionari vor încerca să propună alegerea de noi administratori în AGA de bilanţ convocată pentru finele lunii aprilie.

"Consiliul de Administraţie este dezbinat. Este posibil să zboare la AGEA (din 24 aprilie - n.r.), având în vedere că şi-a cam pierdut din susţinerea acţionarilor, dacă ne uităm la cvorumul care a fost la ultima AGA (în care trebuia votată schimbarea politicii de comisioane - n.r.)", au mai spus sursele.

Asociaţia Brokerilor, condusă Dan Paul, care ocupă şi poziţia de vicepreşedinte al BVB, a anunţat înainte de AGA că se opune schimbării politicii de tarifare.

Cei mai mari acţionari ai BVB sunt fonduri de investiţii străine, printre care fonduri Erste şi fonduri Franklin Templeton, care deţin câte 5% din acţiuni.

Totodată, prezenţe vizibile sunt SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5), care deţin tot câte 5% din titluri, iar SIF Muntenia (SIF4) are 3,64%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici